1 C
Bucharest
Thursday, 7 December 2023
HomeEconomieTeodorovici, numit președinte al Consiliului Guvernatorilor Băncii Europene pentru Investiții

Teodorovici, numit președinte al Consiliului Guvernatorilor Băncii Europene pentru Investiții

“Sunt deosebit de onorat pentru preluarea acestui mandat de preşedinte în cadrul uneia dintre cele mai importante instituţii financiare internaţionale, Banca Europeană pentru Investiţii. Am în vedere să sprijin BEI în activitatea sa pentru a acţiona în interesul şi pentru bunăstarea cetăţenilor Uniunii Europene. Solidaritatea şi convergenta vor reprezenta pilonul central al acţiunilor Băncii în cadrul politicilor sale de finanţare. În acelaşi timp, împreună cu BEI, voi acţiona pentru îmbunătăţirea managementului riscurilor financiare/ non-financiare şi pentru adoptarea măsurilor necesare pentru conformarea cu cele mai bune practici în domeniul bancar”, a afirmat Eugen Teodorovici.

Preşedinţia Consiliului Guvernatorilor BEI este asigurată de fiecare stat membru prin rotaţie, în conformitate cu protocolul stabilit de Consiliul Uniunii Europene. Aceasta este preluată în cadrul reuniunii anuale a Consiliul Guvernatorilor BEI şi se exercită începând din ziua următoare, timp de un an.

Banca Europeană de Investiţii (BEI) este un organism independent care adoptă propriile decizii în materie de împrumut şi creditare pentru proiecte ce sprijină creşterea economică, crearea de locuri de muncă, finanţarea mixtă, garanţii şi consiliere în vederea promovării obiectivelor Uniunii Europene. BEI colaborează cu alte instituţii ale UE, în special cu Comisia Europeană, Parlamentul European şi Consiliul UE.

Cele mai citite

ONU spune că există o amenințare globală din cauza războiului din Gaza

Secretarul general al Organizației Națiunilor Unite (ONU), Antonio Guterres, a făcut miercuri o mișcare rară, avertizând în mod oficial Consiliul de Securitate cu privire...

Un bărbat înarmat a deschis focul într-un campus din Las Vegas

Un bărbat înarmat a deschis focul într-un campus din oraşul american Las Vegas, rănind mai multe persoane, apoi a fost găsit mort, au anunţat...

SUA acuză patru soldați ruși de crime de război împotriva unui cetățean american

Statele Unite(SUA) au acuzat patru soldați ruși de crime de război săvârșite împotriva unui cetățean american în timpul invaziei Rusiei în Ucraina, a anunțat...
Ultima oră
Pe aceeași temă