8.9 C
București
miercuri, 15 mai 2024
AcasăEconomieȘefii marilor firme americane s-au întâlnit cu ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare

Șefii marilor firme americane s-au întâlnit cu ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare

Șefii marilor firme americane prezente în România, membre ale American – Romanian Business Council (AMRO), s-au întâlnit, la București, cu ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare.

Întâlnirea a avut loc la sediul Ministerului Afacerilor Externe, precizează un comunicat de presă al Ministerului Finanțelor.

“Consider că un dialog deschis, permanent, între instituțiile statului român și mediul de afaceri are rolul de a întări relațiile economice și comerciale, în special în contextul economic actual. Construcția bugetară pentru anul 2021 favorizează diversificarea și creșterea volumului de investiții străine în România. Traiectoria fiscal-bugetară sustenabilă, pe care ne-am asumat-o prin reforme și un volum record al investițiilor statului în economie, de 5,5% din PIB, transmite un semnal pozitiv și clar, acela că statul român este un partener solid pentru investitori”, a declarat ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare.

Membrii delegației oamenilor de afaceri americani și-au exprimat aprecierea pentru suportul și eforturile susținute ale ministrului Finanțelor în vederea consolidării relațiilor comerciale dintre cele două țări, precum și pentru deschiderea către un dialog constructiv cu reprezentanții companiilor americane, membre AMRO.

Delegația a fost compusă din președintele American-Romanian Business Council (AMRO), Eric Stewart, împreună cu reprezentanți ai următoarelor companii membre AMRO: Pfizer, MSD, S2 Global, Bell Flight, Motorola Solutions, Oshkosh Defense, Raytheon și Palo Alto Networks.

Aceasta a fost prima întâlnire dintre reprezentații AMRO și ministrul Nazare, de la preluarea mandatului de ministru de Finanțe.

Statele Unite reprezintă unul dintre cel mai importanți parteneri economici ai României.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Ciolacu transmite că soarta colaborării dintre PSD și PNL se discută pe 10 iunie

Premierul Marcel Ciolacu, preşedintele PSD, a declarat, marţi, că pe data de 10 iunie, ziua de după alegerile locale şi europarlamentare, va avea loc...

Reporterul Pro Tv Marius Buga condamnat pentru sex cu doi minori instituționalizați

Jurnalistul Marius Buga a fost condamnat la doi ani şi opt luni de închisoare pentru sex cu doi minori instituţionalizaţi, conform deciziei luată marţi...

Dintre atâția ciocoflenderi politruci îngrijorați de soarta lui Piersic, în campanie, care va rămâne Buză umflată?

Ilustrație: Marian Avramescu Starea de sănătate a actorului Florin Piersic a devenit subiect arzător pentru ciocoflenderii aflați la putere, în aceste timpuri de campanie...
Ultima oră
Pe aceeași temă