11.1 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăEconomieRata anuală a inflaţiei a continuat să crească în aprilie

Rata anuală a inflaţiei a continuat să crească în aprilie

În martie, rata anuală a inflaţiei a urcat la 4,03%, după ce a crescut la 3,83% în februarie şi la 3,32% în ianuarie.

În aprilie, faţă de aceeaşi lună a anului trecut, mărfurile alimentare s-au scumpit cu 4,98%, preţurile mărfurilor nealimentare au urcat cu 3,66%, iar preţurile serviciilor au crescut cu 3,83%.

Faţă de decembrie, printre cele mai mari creşteri de preţuri s-au înregistrat la cartofi (32,33%), alte legume şi conserve de legume (23,61%) şi citrice (13,09%).

În aprilie, preţul combustibililor, care are un impact mai larg asupra celorlalte preţuri, a crescut, faţă de decembrie, cu 5,56%. 

La începutul lui aprilie, Banca Naţională a României (BNR) a anunţat că decizia privind menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 2,50% pe an a fost luată în contextul în care rata anuală a inflaţiei a crescut peste valoarea previzionată, iar incertitudinile şi riscurile asociate perspectivei inflaţiei sunt legate de conduita politicii fiscale.

România a înregistrat, în martie, o rată anuală a inflaţiei de 4,2%, cea mai mare din Uniunea Europeană (UE) şi de trei ori mai mare decât media zonei euro (1,4%), potrivit datelor anunţate, recent, de Eurostat.

 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă