18.5 C
București
duminică, 19 septembrie 2021

PSD: Prin amânarea CSAT, Iohannis întârzie banii pentru mame şi pensionari

Liderul europarlamentarilor social-democraţi, Dan Nica, a afirmat că, prin amânarea ședinței CSAT, şeful statului ”întârzie banii pentru mame şi pensionari”.

”Este regretabil că Preşedintele Iohannis îşi face timp pentru participarea la întâlnirea politică a PNL de la Sibiu, dar nu are timp pentru a convoca CSAT. Oamenii trebuie să înţeleagă că rectificarea bugetară, cea care prevede fonduri pentru copii, mame şi pensionari, nu poate fi aplicată fără avizul CSAT. Este clar că vorbim despre rea-voinţă! În fapt, Preşedintele vrea ca rectificarea să se facă fără ca bugetul Administraţiei Prezidenţiale şi bugetele serviciilor să fie afectate. Din cauza ambiţiilor personale ale lui Iohannis, mii de oameni ajung să sufere!”, a declarat Dan Nica, potrivit unui comunicat de presă al PSD.

Nica susţine că că decizia preşedintelui Klaus Iohannis are consecinţe grave la nivel socio-economic, în condiţiile în care rectificarea bugetară, care are nevoie de avizul CSAT, prevede bani pentru alocaţii, indemnizaţii şi pensii.

Liderul europarlamentarilor PSD mai arată că preşedintele ”minte” când spune că Guvernul poate face rectificarea fără avizul CSAT.

”Când legea de rectificare prevede modificarea bugetelor serviciilor secrete, este obligatoriu avizul consultativ al CSAT. Guvernul nu poate lua bani de la servicii pentru a-i pune la spitale fără ca bugetul serviciilor să sufere modificări şi nici nu poate finanţa tratamentele medicale fără a modifica bugetele serviciilor. Iar Preşedintele ştie foarte bine aceste lucruri. Este trist că a ales calea minciunii”, mai arată Nica.

Poziţii similare au exprimat şi alţi lideri ai social-democraţilor.

Vicepreşedintele PSD Doina Federovici apreciază că amânarea şedinţei CSAT de către Klaus Iohannis pentru 4 septembrie perturbă grav activitatea economico-socială a României.

„Preşedintele Iohannis aruncă ţara în haos prin amânarea convocării Consiliului Suprem de Apărare a Ţării în vederea avizării rectificării bugetare propuse de actualul Guvern. Klaus Iohannis ignoră urgenţa organizării CSAT pentru măsuri vitale ţării. În schimb, vedem că are timp şi disponibilitate pentru a merge la Sibiu, la o întâlnire de partid o organizaţiei centrale a PNL. Ca să o spun pe româneşte, „Ţara arde, iar baba îşi face campanie electorală”, a declarat senatoarea Doina Federovici.

Mihai Diac
Experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online, dintre care, din anul 2015, la ziarul "România liberă".
Ultima oră
Pe aceeași temă