18.1 C
București
miercuri, 8 mai 2024
AcasăEconomiePreviziuni economice făcute de consilierul prezidențial Cosmin Marinescu și ce soluții propune

Previziuni economice făcute de consilierul prezidențial Cosmin Marinescu și ce soluții propune

Consilierul prezidențial pe probleme economice Cosmin Marinescu a făcut o serie de previziuni pentru anul 2023 ce bate la ușă, în contextul în care de la nivel global se aud zvonuri de o posibilă nouă criză economică, poate mai grea decât cea din 2008.

Într-o dezbatere publică intitulată “Educația financiară și sistemul bancar”, organizată de Banca Națională a României, profesorul de economie Cosmin Marinescu a punctat printre altele și cum va arăta anul 2023 și care ar fi soluțiile pentru fiecare român în parte.

,,Este bine să vrem și să avem răspunsuri clare și imediate la crize, însă nu oricum și cu orice preț. În prezent, costurile redresării post-pandemie sunt dublate de efectele războiului, de explozia prețurilor la energie și materii prime, de inflația severă și schimbările climatice. Din câte vedem, avem încă pași consistenți de parcurs pentru a putea vorbi din nou despre stabilitate și predictibilitate economică.

Privind către anul 2023, perspectivele economice sunt în continuare grevate de incertitudine, de unde și diverse anticipări recesioniste. Semnalele anului trecut de revenire a marilor economii au fost anulate, practic, prin efectele războiului asupra sectorului energetic și la nivelul unor lanțuri cheie de aprovizionare în economia mondială.

Prognozele de creștere economică pentru 2023 au fost retrogradate destul de puternic. Fondul Monetar Internațional și OCDE estimează pentru Zona Euro și SUA creșteri economice modeste, de sub 1%, care confirmă fragilitatea economiilor și îndeamnă la măsuri adecvate, bazate pe prudență, echilibru și responsabilitate onestă pentru viitor.”, a punctat Marinescu.

Greul apăsa pe românii cu venituri reduse

,,De aici și nevoia de a cunoaște realitatea din spatele cifrelor, fie și numai dacă ne raportăm la ratele persistente ale inflației actuale, atât de dureroase pentru categoriile sociale cu venituri mici și fixe, cum sunt pensiile, de fapt, pentru marea parte a pensionarilor României.

Dincolo de situația de securitate, economia va deveni în perioada următoare, dacă nu chiar este deja, spațiu de afirmare pentru diverse agende strategice, obiectiv de reziliență și sursă de luptă anti-criză.

În acest context, dezbaterile generate de mediul financiar, însoțite de soluții și mijloace de acțiune, sunt cât se poate de binevenite, pentru că pot surprinde educația financiară pe fiecare din cele trei direcții, a cetățeanului, a mediului economic și a deciziei politice legitime.”, a mai punctat Marinescu.

Ce soluții ar fi

,,Educația financiară reprezintă mijlocul indispensabil pentru a urmări consecvent obiective naționale esențiale, precum creșterea susținută a intermedierii financiare, dezvoltarea competitivă a pieței de capital și consolidarea unui sistem de asigurări sustenabil în România, este de părere profesorul de economie Cosmin Marinescu.

,,Privind mai adânc în viitor, avem răspunsuri de dat și în raport cu provocările revoluției digitale, când activele și monedele digitale vor forța reinventarea, antreprenorială, a instituțiilor financiare actuale. Diversificarea nestăvilită a mijloacelor de investiții și tranzacții poate deveni efect de bumerang pentru lumea financiară așa cum o știam.

Cunosc numeroase proiecte de educație financiară derulate de către bănci, asociații din mediul financiar și profesioniști din domeniu. Însă în educație, după cum bine știm, rezultatele nu sunt vizibile imediat, ci necesită consecvență, perseverență și inovare.

Este important că actorii din sistemul financiar-bancar folosesc deja interacțiunea cu beneficiarii serviciilor lor pentru a informa și a educa. Clienți mai educați înseamnă decizii financiare mai bune și, implicit, creșterea sustenabilă a sectorului, în beneficiul întregii economii.

Comunitatea financiar-bancară a devenit un interlocutor consacrat, activ și implicat în dialogul cu autoritățile. Am convingerea că modul în care este întreținut acest dialog reprezintă, în egală măsură, și o sursă valoroasă de formare și informare, pentru toți cei implicați.

Merită să fie continuate aceste inițiative, îmbogățite continuu cu noi abordări, care să extindă și să capaciteze audiența, pentru a consolida rezultatele bune de până acum. Sperăm ca aceste exemple de succes, precum cele promovate astăzi cu sprijinul Băncii Naționale a României, vor deveni tot mai numeroase.”, a mai punctat Marinescu.

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Cristina
Cristina
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite

VIDEO. Lewis Hamilton o bagă în sperieți pe Kendall Jenner. “Te urăsc la propriu!”

Fotomodelul Kendall Jenner a trecut prin momente de panică. Lewis Hamilton a avut-o drept copilot pe celebrul fotomodel în momentul în care a condus...

Greta Thunberg a fost amendată pentru că a blocat intrarea în Parlamentul suedez

Activista pentru climă Greta Thunberg a fost amendată în Suedia, țara sa natală, pentru că nu a respectat ordinele poliției după ce a blocat...

Claudia Pavel, fericită în Miami: “Intervievez cei mai mari artiști ai lumii”

Decizia Claudiei Pavel de a se muta din România în Statele Unite ale Americii acum aproape doi ani a fost una semnificativă și, se...
Ultima oră
Pe aceeași temă