11.1 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăEconomiePrecizări de la MFP privind TVA la încasare

Precizări de la MFP privind TVA la încasare

Potrivit Ministerului Finanțelor, prin Legea nr. 296/2020 au fost modificate prevederile Codului fiscal, intenția fiind ca, începând cu 1 ianuarie 2021, persoanele impozabile a căror cifră de afaceri în anul calendaristic precedent și în anul în curs nu a depășit plafonul de 4.500.000 lei să poată opta pentru aplicarea sistemului TVA la încasare începând cu prima zi a perioadei fiscale următoare celei în care şi-au exercitat opțiunea.

„Cu toate acestea, nu a fost posibilă aplicarea sistemului TVA la încasare începând cu 1 ianuarie 2021 în noile condiții, întrucât în Codul fiscal există încă o serie de referiri la vechiul plafon de 2.250.000 lei, precum şi obligația de notificare pentru aplicarea sistemului în termenul de 25 ianuarie a fiecărui an. Pentru respectarea intenției de reglementare care a stat la baza Legii 296/2020, a fost necesară modificarea și a altor prevederi din Codul fiscal, modificări care s-au realizat prin OUG nr. 13/2021 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal și a Legii contabilității nr. 82/1991”, au transmis reprezentanții Ministerului Finanțelor.

Conform acestora, aplicarea sistemului TVA la încasare este disponibilă de la 1 martie 2021. Această opțiune poate fi exercitată oricând în cursul anului.

Reprezentanții Ministerului susțin că, tot prin OUG 13/2021 s-a instituit o regulă specială care a permis continuarea aplicării sistemului de către persoanele impozabile care ar fi trebuit să fie radiate începând cu data de 1 martie 2021 din Registrul persoanelor impozabile care aplică sistemul TVA la încasare, în condițiile în care acestea ar fi devenit eligibile pentru aplicarea sistemului, potrivit noilor reguli, începând cu aceeași dată.

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă