10.2 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăEconomieMinisterul Finanțelor va acorda un împrumut pentru Metrorex

Ministerul Finanțelor va acorda un împrumut pentru Metrorex

“Prin derogare de la prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 113/2006 privind înfiinţarea Fondului naţional de dezvoltare, aprobată prin Legea nr. 186/2008, cu modificările ulterioare, Ministerul Finanţelor Publice acordă, la solicitarea Societăţii Metrorex S.A., un împrumut în lei, în condiţii de piaţă, în cuantum de 188.353.748,30 lei, din venituri rezultate din privatizare, pe o perioadă de 10 ani, în vederea acoperirii obligaţiilor de plată instituite de instanţele judecătoreşti în sarcina Metrorex prin hotărâre definitivă, către Asocierea Astaldi S.p.A – FCC Construccion S.A., Delta A.C.M. 93 S.R.L., AB Construct”, se menţionează în proiect.

Împrumutul se acordă pe baza unei analize economico-financiare efectuate de către EximBank – S.A., în vederea stabilirii capacităţii de rambursare şi a marjei de dobândă peste ROBOR la trei luni, comunicată de Banca Naţională a României în ultima zi lucrătoare a lunii anterioare acordării împrumutului, respectiv semnării convenţiei de împrumut şi rămâne fixă pe toată durata de derulare a acestuia.

De asemenea, împrumutul se va acorda cu condiţia constituirii unor garanţii, prin instituirea de către organul fiscal competent al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală a unor sechestre asiguratorii asupra bunurilor imobile libere de orice sarcini, proprietatea societăţii. Garanţiile vor fi instituite pe baza unui raport de evaluare întocmit de un evaluator autorizat, prin care să se stabilească valoarea de piaţă a bunurilor asupra cărora se constituie garanţii, care trebuie să acopere cuantumul împrumutului prevăzut.

Rambursarea împrumutului va trebui efectuată integral de societate la scadenţă, împreună cu dobânda aferentă, din surse proprii, într-un cont distinct deschis la Trezoreria Operativă Centrală.

Pentru neplata la termen a împrumutului şi a dobânzii aferente va fi calculată o dobândă de întârziere, la nivelul celei prevăzute în Codul de procedură fiscală. Împrumutul, dobânda şi dobânzile de întârziere se vor asigura de către Metrorex din resurse proprii.

Conform Notei de fundamentare a proiectului, printre obiectivele importante ale Metrorex cu privire la modernizarea şi extinderea reţelei de metrou, un obiectiv de mare interes este realizarea Magistralei 5 de metrou Secţiunea Râul
Doamnei – Haşdeu (Operă), inclusiv Staţia, Depoul şi Galeria de Legătură Valea Ialomiţei, care leagă cartierul Drumul Taberei (având peste 250.000 locuitori) de centrul capitalei. În cadrul Obiectivului de investiţii Magistrala 5, Etapa I-a Drumul Taberei-Universitate, pentru realizarea lucrărilor “Structură de rezistenţă”, Secţiunea Râul Doamnei – Haşdeu (Operă), Metrorex a încheiat în anul 2011 contractul de proiectare şi execuţie lucrări cu Asocierea Astaldi S.p.A – FCC Construccion – Delta A.C.M. 93- AB Construct.

În 2014, asocierea a formulat cerere de chemare în judecată împotriva Metrorex S.A., solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună obligarea companiei la stabilirea unei noi scadenţe a obligaţiei de finalizare a lucrărilor aferente Contractului de proiectare şi execuţie, în data de 15 februarie 2016, obligarea la plata sumelor suplimentare şi daunelor interese suportate de Asociere şi generate de întârzierile survenite în executarea Contractului din motive neimputabile Asocierii, respectiv suma de circa 106,081 milioane lei, evaluată până la momentul promovării acţiunii şi suma de 82,259 milioane lei, calculată până la data de 15 februarie 2016 în conformitate cu dispoziţiile contractuale.

Motivele acestei acţiuni sunt efectele intervenirii unor evenimente imprevizibile în derularea contractului, precum obţinerea cu întârziere a acordului de Mediu; operaţiunile de mutare a staţiei de lansare Parc Drumul Taberei la staţia de lansare Academia Militară; modificarea proiectului tehnic; lipsa autorizaţiilor de demolare a unor clădiri aflate pe amplasamentele staţiilor Academia Militară şi Orizont; solicitări suplimentare din partea Autorităţilor Locale pentru devieri trafic; modificarea amplasamentului iniţial al staţiei de lansare Academia Militară; descoperiri arheologice; condiţii climaterice nefavorabile; impedimente privind exproprierile; insuficienţa fondurilor de plată a lucrărilor la începutul anului 2013; impedimente privind alimentarea cu energie electrică a TBM-urilor (utilajele care sapă tunelurile).

Tribunalul Bucureşti a admis acţiunea în parte şi a obligat Metrorex la stabilirea unei noi scadenţe, respectiv 15 februarie şi la plata sumelor suplimentare şi daunelor interese în cuantum de 106,081 milioane lei, respectiv 82,259 milioane lei, precum şi a sumei de 14.068 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Metrorex S.A. a formulat recurs, însă acesta a fost respins ca nefondat, iar hotărârile instanţei au devenit definitive.

În acest context, la finele lunii mai 2018, asocierea a transmis Metrorex notificare cu privire la demararea procedurii de executare silită, ipoteză ce ar fi determinat creşterea sumelor pe care Metrorex urmează să le achite şi alte daune în legătură cu acestea.

“Ţinând cont că executarea silită a sumelor datorate conform titlurilor executorii prin înfiinţarea de poprire pe contul de venituri proprii ale societăţii Metrorex poate bloca activitatea acesteia cu consecinţe grave asupra activităţii de transport călători cu metroul, dar şi de încetinire şi chiar stagnare a ritmului de realizare a lucrărilor la Obiectivul de investiţii Magistrala V, Etapa I-a Drumul Taberei-Universitate pentru realizarea lucrărilor ‘Structură de rezistenţă’, Secţiunea Râul Doamnei – Haşdeu (Operă), se impune necesitatea instituirii unei reglementări (Ordonanţă de urgenţă a Guvernului) care să permită acordarea societăţii Metrorex a unui împrumut în condiţii de piaţă, în cuantum de 188.353.748,30 lei, din venituri rezultate din privatizare, astfel încât societatea Metrorex să îşi asigure resursele financiare necesare acoperirii sumelor impuse de instanţele judecătoreşti”, se precizează în Nota de fundamentare.

Aceasta mai semnalează că bugetul Metrorex pe anul 2018 este cu un deficit de finanţare (pierdere) de 95,364 milioane lei şi că la finele anului 2017 Metrorex nu i-a fost alocată subvenţia pentru transportul de călători cu metroul aferentă trimestrului IV, în cuantum de 106,650 milioane lei, sume ce urmează să fie solicitate la rectificarea bugetară pe anul 2018.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă