11 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăEconomieMinisterul Agriculturii: UE a virat României 88 milioane euro pentru fermieri

Ministerul Agriculturii: UE a virat României 88 milioane euro pentru fermieri

“Aceste fonduri au ajutat fermierii să îşi execute la timp lucrările agricole, să se doteze corespunzător, astfel încât să poată realiza investiţii viabile, moderne, la standarde europene”, informează comunicatul.

Valoarea totală a fondurilor europene pe care România le-a primit în 2019 pentru agricultură şi dezvoltare rurală se ridică la suma de peste 2,2 miliarde euro (plăţi directe şi investiţii).

În ceea ce priveşte accesarea banilor europeni dedicaţi domeniului agricol. a existat o absorbţie de peste 8,4 miliarde euro, reprezentând totalul fondurilor intrate în conturile fermierilor români în perioada 2017-2019, prin cele două agenţii de plăţi, APIA şi AFIR.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă