9.5 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăEconomieLoturile 1 și 2 ale autostrăzii Sebeș-Turda ar putea fi gata în...

Loturile 1 și 2 ale autostrăzii Sebeș-Turda ar putea fi gata în acest an

Acesta a precizat că pe lotul 2 este nevoie de o mobilizare foarte bună. “Pe lotul 1 am constatat un miracol (…), după patru ani de tergiversări s-a rezolvat problema relocării liniei electrice. După patru ani de aşteptări şi de bătaie de joc, până la urmă, pentru relocarea a patru stâlpi. Acolo frontul de lucru este asigurat, progresul fizic este la 90%. Nu avem, în acest moment, niciun blocaj care să ne determine să spunem că lucrările nu se vor finaliza în termenul agreat – sfârşitul lunii noiembrie acest an”, a spus ministrul Transporturilor.

În ceea ce priveşte lotul 2, Lucian Bode a menţionat că este nevoie de o mobilizare foarte bună a antreprenorului.

“Avem angajamentul lor că acest lucru se va întâmpla. Din punctul nostru de vedere, solicitarea de a acorda acea extensie de timp este fezabilă şi o vom realiza la începutul săptămânii viitoare. Aşadar, şi pentru lotul 2, cu extensia de timp acordată, termenul de sfârşitul lunii noiembrie pentru finalizarea acestor lucrări poate fi unul fezabil, un termen pe care antreprenorul şi-l asumă pentru a nu ştiu câta oară, în prezenţa noastră”, a afirmat Bode.

El a precizat că guvernul este “determinat” să construiască autostrăzi, drumuri expres, centuri ocolitoare, aşa cum s-a angajat prin Programul de guvernare şi prin Planul naţional de relansare economică.

“Suntem azi cu şantiere deschise în peste 220 de kilometri de autostrăzi, drumuri expres şi variante ocolitoare, iar până la sfârşitul anului vom da ordinul de începere efectivă a lucrărilor la încă 60 de kilometri de autostrăzi şi drumuri expres. (…) Vom da în trafic toate loturile de autostradă finalizate, nu vom ţine un metru de autostradă-muzeu, cum, din păcate, s-a întâmplat înaintea noastră”, a mai spus ministrul Transporturilor.

Premierul Ludovic Orban şi ministrul Transporturilor, Lucian Bode, au vizitat vineri după-amiază şantierele loturilor 1 şi 2 de pe autostrada Sebeş-Turda. 

Cele mai citite

Fântânile arteziene din Sectorul 4, pregătite pentru zilele călduroase de vară

Sectorul 4 al Capitalei este o comoară ascunsă pentru cei care își doresc să exploreze frumusețea orașului. Printre numeroasele sale atracții, cum ar fi...
Ultima oră
Pe aceeași temă