-1.1 C
București
joi, 20 ianuarie 2022
AcasăEconomieJumătate dintre români nu au auzit despre liberalizarea pieţei gazelor

Jumătate dintre români nu au auzit despre liberalizarea pieţei gazelor

Respondenţii cu vârsta de peste 45 de ani, cei cu educaţie mai ridicată, locuitorii din Bucureşti şi urbanul mare, din regiunile Nord-Vest şi Bucureşti Ilfov declarau că au auzit de liberalizarea pieţei de gaze naturale într-o proporţie mai mare decât celelalte categorii, arată un sondaj Inscop Research, citat de Agerpres.

Doar 21,5% dintre români consideră că au informaţii suficiente cu privire la ce înseamnă şi care sunt efectele liberalizării pieţei de gaze, în timp ce 77,6% apreciază că nu au informaţii suficiente. 0,9% nu ştiu sau nu răspund.

Cei care se consideră mai informaţi cu privire la liberalizarea pieţei de gaze naturale sunt cu precădere bărbaţi, persoane cu vârsta peste 45 de ani, cu educaţie medie sau superioară, cu venit peste 3.000 de lei, locuitori din Bucureşti şi mediul urban.

Totodată, 38% dintre români iau în considerare posibilitatea de a-şi schimba actualul furnizor de gaze naturale dacă vor primi o ofertă mai bună din partea altui furnizor, în timp ce 27,9% resping această posibilitate. 30,8% declară că nu sunt conectaţi la reţea. Nu ştiu sau nu răspund 3,3%.

În acelaşi timp, 39,7% dintre respondenţi declară că au auzit de faptul că piaţa de energie electrică va fi liberalizată începând cu 1 ianuarie 2021, iar 59,5% că nu au auzit. Procentul non-răspunsurilor este de 0,8%.

Cu o majoritate covârşitoare, 91,8% dintre români sunt de acord ca statul să susţină financiar extinderea reţelei de gaze naturale, astfel încât mai multe locuinţe să aibă acces la această resursă naturală. 6% se opun, iar 2,2% nu ştiu sau nu răspund.

Cele mai citite
00:02:03

Miliardarii lumii cer să plătească mai multe taxe. Care este motivul

Un grup de peste 100 de miliardari și milionari a adresat o cerere către liderii politici să îi taxeze mai mult. Aceștia s-au întâlnit...

Guvernul dă OUG pentru refacerea facturilor greșite la energie -VIDEO

Ministrul Energiei a declarat că furnizorii au obligația să recalculeze facturile emise eronat fără penalități în termen de 15 zile, timp în care se...

Asociațiile de pacienți cer măsuri concrete pentru combaterea cancerului

Reprezentanții persoanelor cu afecțiuni oncologice, hemato- oncologice și cu boli cronice din România consideră că autoritățile ar trebui să-și prioritizeze eforturile spre screening și...
Ultima oră
Pe aceeași temă