12.4 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăEconomieImpozitarea companiilor multinaționale decisă la summitul G20

Impozitarea companiilor multinaționale decisă la summitul G20

Impozitarea companiilor multinaţionale cu 15% şi redistribuirea unei părţi a profiturilor a fost aprobată formal sâmbătă de grupul statelor puternic dezvoltate şi emergente, la summitul de la Roma. Acordul internaţional va începe din anul 2023, informează cotidianul The Washington Post.

Noua cotă minimă de impozitare de 15%, susţinută deja de Organizaţia pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare (OECD), are rolul de a inversa tendinţa din ultimele decenii, când companiile multinaţionale au redus contribuţiile printr-un sistem de mutare a sediilor şi activităţilor, ceea ce conform experţilor a lipsit guvernele de fonduri pentru programe sociale. Acordul este un succes şi pentru secretarul american al Trezoreriei, Janet Yellen, care are ca prioritate crearea unui cadru legal internaţional pentru taxarea companiilor multinaţionale.

„Cerem grupului reunit OECD-G20 să dezvolte rapid reglementări şi instrumente multilaterale unitare, pentru a asigura că noile reguli vor intra în vigoare la nivel mondial începând din anul 2023”, arată proiectul Declaraţiei concluziilor summitului de la Roma, potrivit cotidianului La Repubblica, conform alephnews.ro.

Impozitarea companiilor multinaționale fusese decisă de miniștrii de Finanțe din statele G20

Noul plan de impozitare fusese aprobat deja de miniştrii de Finanţe din statele G20, iar sâmbătă a primit avizul formal din partea liderilor ţărilor, reuniţi la Roma.

Organizaţia pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare (OECD) a anunţat, pe 8 octombrie, un acord internaţional privind impozitarea companiilor multinaţionale cu 15% şi redistribuirea unei părţi a profiturilor, începând din anul 2023. Acordul a fost susţinut deja de 136 de ţări şi jurisdicţii reprezentând peste 90% din valoarea PIB-ului mondial. „Noul sistem prevede şi realocarea a peste 125 de miliarde de dolari din profiturile celor mai mari şi mai profitabile companii multinaţionale în toate ţările din lume, astfel încât să se asigure că aceste firme achită contribuţii fiscale corecte oriunde desfăşoară activităţi şi generează profituri”, a precizat OECD.

Acordul a fost obţinut după doi ani de negocieri intense pentru adaptarea sistemului fiscal internaţional la secolul 21, în contextul digitalizării economiilor. Acordul este semnat de 136 de ţări şi jurisdicţii din totalul de 140 de membri ai Organizaţiei pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare. Patru ţări – Kenya, Nigeria, Pakistan şi Sri Lanka – nu au susţinut deocamdată acordul fiscal.

Acordul are ca bază „Soluţia pe Doi Piloni”. „Pilonul întâi” prevede redistribuirea anuală a profiturilor multinaţionalelor în valoare de 125 de miliarde de dolari în toate jurisdicţiile internaţionale, pentru a facilita accesul la fonduri al ţărilor aflate în dezvoltare. „Pilonul doi” prevede introducerea unui impozit corporativ mondial de 15%, care li se va aplica firmelor multinaţionale ce au venituri de peste 750 de milioane de euro (867 de milioane de dolari, conform valorii actuale de conversie).
Acest mecanism, care prevede impozitarea companiilor multinaționale, ar urma să genereze venituri fiscale suplimentare de 150 de miliarde de dolari anual la nivel mondial.

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

VIDEO. Protestele studențești de susținere a Palestinei se intensifică în universități mari din întreaga lume

Mişcarea studenţească împotriva ofensivei israeliene în Fâşia Gaza continuă în întreaga lume: pornind de la campusurile americane şi fiind uneori ţintă a represiunii poliţieneşti, a...

Un loc de parcare din Amsterdam a fost scos la vânzare cu 500.000 de EURO

Pare incredibil, dar în orașul Amsterdam, celebrul pentru frumusețea sa și pentru stilul său de viață vibrant, un loc de parcare poate ajunge să...

VIDEO. Incendiu în Berlin. A luat foc o fabrică de armament

Incendiul care a izbucnit vineri la o mare fabrică de armament din Berlin a stârnit îngrijorare și alertă în capitala Germaniei. Potrivit informațiilor furnizate...
Ultima oră
Pe aceeași temă