5.2 C
București
miercuri, 4 decembrie 2024
AcasăEconomieEconomie internăMall-ul AFI Cotroceni din Politehnică a obținut certificarea LEED nivel Gold

Mall-ul AFI Cotroceni din Politehnică a obținut certificarea LEED nivel Gold

Mall-ul AFI Cotroceni, din portofoliul dezvoltatorului imobiliar AFI Europe, a obținut certificarea LEED, nivelul Gold, conform sistemului de rating LEED v4.1 O+M (Operațiuni și Mentenanță pentru clădiri existente), din partea US Green Building Council (USGBC). Procesul amplu de certificare a fost coordonat de departamentul ESG Strategic Advisory din cadrul Colliers România.

Cu o suprafață închiriabilă de 90.000 de metri pătrați, mall-ul AFI Cotroceni a obținut certificarea LEED Gold, conform standardului LEED v4.1 Operations + Maintenance (O+M), cea mai recentă versiune de standard din prezent adresată clădirilor existente. Certificarea LEED v4.1 O+M este un angajament continuu de implementare a practicilor de sustenabilitate demarate în cadrul procesului de certificare cu cerința de recertificare o dată la 3 ani.

„Suntem încântați că eforturile sustenabile și investițiile realizate ne-au ajutat să obținem certificarea LEED Gold. Este cea mai bună dovadă de recunoaștere a faptului că suntem mereu atenți la nevoile clienților și partenerilor noștri”, spune Sorin Scîntei, General Manager AFI Cotroceni.

Astfel, AFI Europe, proprietarul centrului comercial AFI Cotroceni de circa 90.000 mp și al unui portofoliu de peste 500.000 de metri pătrați în România, devine cel mai mare dezvoltator local de clădiri de birouri și centre comerciale având întreg portofoliul de real estate certificat sau în curs de certificare LEED, cu suportul departamentul ESG Strategic Advisory din cadrul Colliers România.

„Certificarea LEED Gold obținută de AFI Cotroceni reprezintă atat recunoașterea eficienței proiectului, cât și gradul ridicat de satisfacție al ocupanților și vizitatorilor. Echipa de proiect a inclus specialiști din toate departamentele centrului comercial, astfel au fost implementate strategii integrate pentru a maximiza sănătatea și bunăstarea ocupanților și pentru a îmbunăți practicile de operare ale proiectului. Clădirile certificate LEED reduc emisiile de carbon și sunt esențiale în abordarea crizei climatice și în îndeplinirea obiectivelor ESG ale dezvoltatorului”, spune  Roxana Isopescu, Senior Sustainability Consultant | ESG Strategic Advisory.

Răzvan Zamfir
Răzvan Zamfir
Răzvan este în presă de două decenii, fiind jurnalist atât de presă scrisă cât și de online. Și-a început cariera scriind articolele la mașina de scris, fiind licențiat în filosofie. Și-a perfectat apoi cunoștințele în jurnalismul de business și financiar. Are în portofoliu nume mari de presă precum Bursa, Capital, Business Cover – pe care l-a coordonat, Economica sau Economedia. Este autor România Liberă din iulie 2023.
Cele mai citite

FCSB învinge categoric la Galați și urcă pe podiumul Ligii 1!

FCSB s-a impus cu 4-1 în fața Oțelului Galați, într-un meci contând pentru etapa a 18-a a Ligii 1. Victoria le-a adus roș-albaștrilor urcarea...

TikTok se apără în fața acuzațiilor privind influențarea alegerilor prezidențiale din România

Platforma TikTok și-a susținut marți poziția în fața Parlamentului European (PE), subliniind măsurile stricte luate pentru a combate dezinformarea în timpul primului tur al...

Fumatul în aer liber, precum terase, plaje sau piscine, ar putea fi interzis

Marți, miniștrii sănătății din Uniunea Europeană au aprobat o recomandare care vizează interzicerea fumatului în diverse spații exterioare, precum terase, plaje și piscine. Măsura...
Ultima oră
Pe aceeași temă