15.7 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăEconomieGrindeanu despre Cîțu: Un Nero sărbătorind inconştient victorii, în timp ce a...

Grindeanu despre Cîțu: Un Nero sărbătorind inconştient victorii, în timp ce a dat foc bugetului

Fostul premier Sorin Grindeanu a afirmat duminică, despre ministrul Florin Cîțu că ar fi “un Nero la Finanțe, sărbătorind inconştient victorii, în timp ce a dat foc bugetului”.

“România nu poate progresa atâta timp cât are un Nero la Finanţe, care ţopăie pe Facebook, sărbătorind inconştient victorii, în timp ce a dat foc bugetului ţării, din temelii. Victorii care, de fapt, sunt doar mari înfrângeri pentru România şi pentru nivelul de trai al românilor. Doar un inconştient desface şampania în timp ce România se prăbuşeşte”, a declarat Sorin Grindeanu, prim-vicepreședinte al PSD, într-o conferință de presă susținută la sediul partidului.

Fostul premier Grindeanu l-a mai acuzat pe ministrul Cîțu că fuge de răspundere și i-a cerut să prezinte urgent, în Parlament, proiectul de buget pe anul 2021.

“Am un singur mesaj pentru domnul Cîţu: să vină repejor cu bugetul să îl prezinte, la fel de repede cum a fugit din Parlament, de frică să nu ajungă premier. Să vină şi să le arate românilor cifrele bugetului pe anul viitor. Măcar acum să aibă curaj, să nu mai fugă de responsabilitate”, i-a cerut Sorin Grindeanu lui Florin Cîțu.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Turcia nu va relua schimburile comerciale cu Israelul

Turcia a declarat că nu va relua schimburile comerciale cu Israelul, în valoare de 7 miliarde de dolari pe an, până când nu se...

Ziua mondială a libertății presei – 3 mai

În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importanţei jurnalismului şi libertăţii de exprimare în contextul actualei crize de mediu la nivel mondial,...

Clienții români ai armatei private a Lukoil

Rușii de la Lukoil desfășoară în România o ”armată privată” mascată sub forma unei companii de protecție și pază, Traun Guard HMS, fostă...
Ultima oră
Pe aceeași temă