Peste 40 de ani de muzica rock romaneasca: Phoenix. Si tot atatia ani de sound inconfundabil, cu adevarat romanesc: Phoenix, un simbol al libertatii. Nicolae Covaci, initiatorul, sufletul, liderul, singurul membru permanent al formatiei, reconstituie nasterea acestui mit predestinat, prin nume, eternei renasteri.
Anii '60 – canta beat si lupta cu cenzura; anii '70 – Negru Voda si “noua revolutie culturala”; apoi despartirea de tara. Phoenix este mult mai mult decat simpla istorie: este un roman pasionant impletit cu viata unei generatii. Pentru cei care i-au cunoscut si iubit atunci, pentru cei care i-au cunoscut abia acum si ii iubesc la fel de mult, iata ca renaste…
In anul 1961 Nicu Covaci si Kamocsa Bela, elevi la Scoala Medie din Timisoara, pun bazele unei “formatii de chitare electrice”. Formatia se numea “Sfintii” si avea sa poarte acest nume pana in 1964, atunci cand un activist UTC le spune ca nu mai pot canta sub acest nume “mistic”. Devenit student la Arte Plastice, Nicu modifica in 1965 componenta trupei, cooptandu-i pe Florin “Moni” Bordeianu, Claudiu Rotaru, Ioan “Pilu” Stefanovici si Gunter “Spitzi” Reininger, renuntand astfel la Eugen si Adrian.
In perioada 1964-1966 aveau sa cante aproape seara de seara prin cantinele studentesti sau cluburile timisorene, iar primul lor concert bucurestean din anul 1965 aveau sa le aduca admiratia lui Cornel Chiriac si invitatia de a “trage” ceva in studioul radio. Au inregistrat “Stiu ca ma iubesti si tu”, urmata la scurt timp de doua prelucrari folclorice: “Dunare, Dunare” si “Bun e vinul ghiurghiuliu”.
In iarna anului 1967 au avut primul turneu de amploare, in mai multe orase banatene, incheiat in triumf prin doua concerte la Timisoara, iar in 1968 castiga “Marele premiu” al Festivalului National de arta studenteasca de la Iasi si alte premii speciale de interpretare, tinuta scenica si compozitie.
Dupa emigrarea lui Moni Bordeianu din toamna anului 1970, ambitiosul Nicu Covaci o ia de la capat cu “Spitzi”, Cornel Liuba (tobe), Kovacs Zoltan (bas) si Laurentiu Butoi (oboi, flaut) si dupa un timp scurt este cooptat si Mircea Baniciu, un folkist care insotea trupa in turnee. In anul 1971 Nicu renunta la serviciile lui Zoli, Laurentiu si, putin mai tarziu, la Cornel, fiind adusi Joszef Kappl si Costin Petrescu. Cu acest prilej se produce o modificare stilistica evidenta in sound-ul Phoenix, apelandu-se tot mai mult la folclorul arhaic, ritualurile si obiceiurile precrestine, ceea ce dadea un plus de originalitate trupei.
In anul 1969 apare cel de-al doilea disc EP intitulat “Floarea stancilor”, cu patru compozitii proprii, iar urmatorul disc avea sa apara in 1972 si se intituleaza “Mugur de fluier”, titlu cu o semnificatie metaforica deosebita. In iarna aceluiasi an trupa se retrage in munti, unde ramane timp de trei luni, perioada in care se pun bazele operei rock “Cantafabule”, inspirat din semnificatia mitologica a animalelor din fabule si legende. Discul dublu inregistrat in primavara anului 1973 este cea mai complexa si evoluata lucrare a formatiei.
In 1974 are loc giganticul concert de la Sarmisegetuza Dacica, unde formatia Phoenix canta acompaniata de “Dubasii din Branesti”, concert filmat de televiziunea romana, dar cenzurat apoi, aparitia Phoenixului fiind interzisa pe ecran. In anul 1976, satul de teroare, Nicu Covaci pleaca in Olanda si se stabileste la Amsterdam, urmand sa se intoarca un an mai tarziu. El scoate din tara membrii formatiei si ii aduce in Germania, unde se stabileste noul sediu.
Dupa un succes frumos de inceput, formatia se dizolva, membrii ei cautand fiecare un succes personal, iar la sfarsitul anilor '70 Covaci isi alcatuieste o alta formatie, compusa din membri de diferite nationalitati, cu care in anul 1981 produce LP-ul “Transsylvania Phoenix”.
In anul 1989 are loc concertul de la Hyde Park din Osanabruck, concert dedicat revolutiei ce incepuse in Romania, iar din anul 1991 si pana in prezent Phoenix concerteaza atat la noi, cat si in diverse tari din estul si vestul Europei. Si daca multe grupuri ale anilor '60 s-au spulberat, Phoenix inca rezista. S-a instalat in mintea, in inima si in spiritul unei generatii, careia i-a dat numele. “Phoenix” este ceea ce mereu renaste in noi. Dar, dincolo de toate, “Phoenix” inseamna omul, singurul care vreme de peste 40 de ani a tras la jugul acestui car cu iluzii: Nicu Covaci. El a ramas sa poarte iluzia pasarii Phoenix. Pentru ca, mai mult decat orice, “Phoenix” este o iluzie, un spirit. Spiritul unei vremi, al acestui sfarsit de secol, de mileniu si, poate, de civilizatie.
