13.1 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăEconomieFoto interviuGeri Halliwell s-a despărţit de iubitul ei

Geri Halliwell s-a despărţit de iubitul ei

Cântăreaţa britanică Geri Halliwell este din nou singură, după ce s-a despărţit de iubitul ei, Henry Beckwith, informează presa britanică, citată de Mediafax.

În vârstă de 39 de ani, Geri Halliwell, fostă membră a grupului Spice Girls, avea o relaţie cu Henry Beckwith, un reprezentant al aristocraţiei britanice, din martie 2009.

Relaţia lor a început la puţin timp după ce cântăreaţa britanică s-a despărţit de logodnicul ei Fabrizio Politi.

“Este trist, dar relaţia lor era una distructivă, deoarece Geri se supăra de fiecare dată când Henry se uita la alte femei. La vârsta de 31 de ani, Henry este mult prea imatur pentru a-şi întemeia o familie. În cele din urmă, comportamentul lui a făcut-o pe Geri să se simtă mult prea în nesiguranţă”, a declarat o sursă pentru publicaţia britanică Sunday Express.

Formaţia Spice Girls, fondată în 1994, a cunoscut succesul după lansarea primului single, “Wannabe”, în 1996, acesta situându-se pe primul loc în topurile muzicale din 30 de ţări. Astfel s-a născut un fenomen internaţional similar Beatlemaniei, “Girl Power”. În cinci ani de existenţă, trupa a vândut 55 de milioane de albume.

Pe 31 mai 1998, în plin turneu, Geri Halliwell a anunţat că va părăsi trupa. Cele patru membre rămase – Victoria Beckham, Melanie Brown, Emma Bunton, Melanie Chisholm – au lansat un al treilea album în 2000, “Forever”, iar trupa s-a destrămat în februarie 2001.

În 2007, cântăreţele s-au reunit pentru o scurtă perioadă de timp, pentru turneul “Return of the Spice Girls”, care s-a bucurat de un enorm succes.

Cele mai citite

Columbia a anunțat că va rupe relațiile diplomatice cu Israelul

Președintele columbian Gustavo Petro a declarat, miercuri, că țara sa va rupe relațiile diplomatice cu Israelul, pe al cărui lider l-a acuzat de „genocid”...

Semifinale Liga Campionilor: Borussia Dortmund a învins-o Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0)

Borussia Dortmund a învins-o pe Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0), miercuri seara, pe teren propriu, în prima manşă a semifinalelor Ligii Campionilor...

nasturii cămășii au sărit și i s-a văzut tricoul cu “Votați Piedone!”

Ilustrație: Marian Avramescu Premierul românilor autentici, Marcel Ciolacu, nu a putut să nu respecte tradiția autohtonă de 1 Mai Muncitoresc și a savurat mici...
Ultima oră
Pe aceeași temă