Cântăreaţa şi actriţa americană Jennifer Lopez îşi va lansa în această toamnă primul volum de memorii, intitulat "True Love", care va ajunge în librării pe 4 noiembrie, informează Mediafax.
Vedeta americană a publicat miercuri pe platforma Twitter un mesaj în care vorbeşte despre acest proiect, prin care doreşte să ofere cititorilor o serie de detalii extrem de personale despre viaţa şi cariera sa.
Potrivit editurii Penguin Publishing, volumul "explorează una dintre cele mai definitorii perioade din viaţa artistei – o călătorie de transformare cu durata de doi ani, care prezintă felul în care Jennifer Lopez, în calitate de artistă şi de mamă, s-a confruntat cu cele mai mari provocări, şi-a identificat cele mai mari temeri şi a devenit în cele din urmă o persoană mai puternică decât a fost vreodată".
Prestigioasa editură americană precizează că "True Love" va conţine şi o serie de fotografii ale artistei, care nu au fost niciodată publicate.
Volumul "True Love" va ajunge în librăriile nord-americane pe 4 noiembrie, informează contactmusic.com.
În ultimii ani, Jennifer Lopez a divorţat de soţul ei Marc Anthony, cu care are doi copii – gemenii în vârstă de şase ani Max şi Emme -, a început o relaţie cu dansatorul Casper Smart de care s-a despărţit în primăvara acestui an, a revenit în juriul emisiunii "American Idol" şi a lansat cel de-al optulea album de studio din cariera ei, intitulat "A.K.A.".
Jennifer Lopez, născută în 1968 în cartierul Bronx din New York, s-a lansat iniţial ca actriţă, înainte de a deveni o vedetă a muzicii pop. După ce a devenit cunoscută în anii 1990 cu rolul din sitcomul "In Living Color", Jennifer Lopez a devenit un star de talie mondială, remarcându-se în filme precum "Selena", "Trenul cu bani", "Anaconda", "Eu cu cine mă mărit?", "Camerista/ Maid in Manhattan", "Plan de rezervă" şi "Pregăteşte-te, că vine!".