Anca Florescu, din trupa Laguna, este genul de vedeta despre care stii prea putine, dar afli mereu lucruri surprinzatoare. Bunul simt ardelenesc si-a pus amprenta si in viata publica, iar Anca nu exagereaza cu aparitiile mondene. Cunoscutii spun despre ea ca are voce si ca este unul dintre artistii care isi pot sustine fara probleme piesele live. Colega Nicoletei Luciu spune ca a mostenit talentul de la parinti, alaturi de care ar vrea sa aiba odata ocazia sa cante pe scena. Gandindu-ne ca mama Ancai este judecator la Curtea de Apel Alba, iar tatal avocat, nu putem decat sa fim de acord cu ea ca interpretarea ar fi o mare surpriza.
– Cum ai ajuns in trupa Laguna?
– In urma unui anunt televizat al Nicoletei si la insistentele mamei m-am trezit pe drum spre Bucuresti, apoi la preselectie si, ulterior, pe scena, in trupa Laguna. Sunt trei ani de atunci.
– Cum e viata la Bucuresti in comparatie cu Sibiul natal?
– Viata in Bucuresti a fost exact ceea ce-mi trebuia dupa linistea de acasa, de la Sibiu. Locuiesc in Capitala intr-o zona mai ferita de nebunia de pe marile bulevarde si asta cred ca mi-a usurat mult acomodarea. Am prieteni si aici, insa adevaratii prieteni sunt acasa. Traiesc fiecare zi intr-un oras pe care am inceput sa-l indragesc, insa in fiecare zi mi-e dor de casa.
– Ai terminat Dreptul si ai intrat in Barou. De ce nu profesezi?
– Din lipsa de timp. Dreptul presupune mult studiu si dedicatie, o conduita profesionala riguroasa. N-am sa pot niciodata sa-i prezint clientului drept scuza "concertul de aseara”. Dreptul a fost a treia iubire a mea, dupa balet si muzica. Practic, e o mostenire genetica, avand in vedere ca mama mea este judecator, iar tatal avocat. Dar cred ca as putea avea un cuvant mai mult de spus in muzica decat in drept.
– E mai usor sa reusesti in muzica decat in avocatura?
– Nu e usor sa reusesti niciunde. Totul presupune munca asidua, timp. E insa mult mai usor cand iubesti cu totul ceea ce faci, atunci cand stii ca nu ai putea face altceva.
– Nu crezi ca se vor supara parintii cand vor vedea ca optezi transant pentru muzica in defavoarea avocaturii?
– Nu au de ce. Eu ii respect si ii iubesc enorm si cred ca ei sunt cel mai mare noroc al meu in viata.
– Tu ai talent?
– Da, altfel as fi acum in sala de tribunal sau la birou. De fapt talentul il mostenesc de la parinti. Ar trebui sa-i auziti pe ai mei cum canta. Mi-as dori sa am ocazia, in viitor, intr-unul din concertele mele, sa cant o melodie cu parintii mei. Parca vad surpriza de pe fetele tuturor.
– Daca totusi ai fi profesat ca avocat si ai fi fost angajata de familia Iovan, ce sanse crezi ca aveai sa castigi procesul?
– In cazul familiei Iovan un lucru este cert: proprietatea este aparata si garantata prin Constitutia Romaniei. Personal, cred ca in cazul in care s-ar da dreptate familiei hotului s-ar crea un precedent periculos. Mai bine creezi un precedent in favoarea celui care isi apara proprietatea, cu orice risc, decat in favoarea celui care o violeaza. Oricum, din cate am discutat cu parintii mei, parerile sunt impartite in breasla.
– De ce ai ales sa pozezi intr-o revista de barbati?
– Bine spus ai ales. Chiar imi aleg cu grija publicatiile in care apar. Iar Maxim nu este orice revista pentru barbati. Este o revista care se adreseaza barbatilor inteligenti si cu simtul umorului. Cred ca, fara sa trec peste niste limite pe care mi le impun, am reusit cu ajutorul unei echipe de profesionisti sa realizam unul dintre pictorialele cele mai reusite. Sunt constienta insa ca cei care ma vad in costum de baie si citesc ca sunt ca profesie avocat ar putea exclama: "E asta avocat cum sunt eu popa”, dar e un risc pe care mi-l asum. Talentul meu principal nu este nici de manechin, nici de avocat. Mie imi place sa cant si sper sa am succes in aceasta activitate.
