21.3 C
București
vineri, 10 mai 2024
AcasăInvestigații România LiberăTopul companiilor de asigurări în 2011

Topul companiilor de asigurări în 2011

Astra Asigurări şi-a menţinut prima poziţie în topul companiilor de specialitate, în timp ce Allianz-Ţiriac trece pe doi, în ciuda scăderilor. Fuziunea dintre Omniasig şi BCR ar putea schimba însă clasamentul în 2012.

Cu subscrieri de aproape 238 milioane euro în 2011, Astra a rămas şi anul trecut liderul pieţei, cu o cotă de aproape 13%.Pe următoarele două locuri în clasamentul asigurărilor generale s-au clasat Allianz-Ţiriac, cu subscrieri de peste 122 milioane euro, în scădere cu peste 12% faţă de anul 2010 (11,4% cotă de piaţă), şi, respectiv, Omniasig VIG, cu subscrieri de 180 milioane euro, în scădere cu 17%, potrivit raportului directoratului Astra.Pe următoarele locuri s-au clasat Groupama (subscrieri în scădere cu 8%, la 170 milioane euro), Asirom VIG (subscrieri în creştere cu 18%, la 149 milioane euro), ING Asigurări de Viaţă (subscrieri în creştere cu 1%, la 131 milioane euro), Generali (în scădere cu 23%, la 120,6 milioane euro), BCR Asigurări VIG (în scădere cu 16%, la 104 milioane euro), Uniqa (în scădere cu 12%, la 90,4 milioane euro) şi BCR Asigurări de Viaţă VIG (în creştere cu 12%, la 81,4 milioane euro).Omniasig a anunţat recent că procesul de fuziune cu BCR Asigurări s-a finalizat, iar noua companie a devenit liderul pieţei de asigurări, cu subscrieri de 1,2 miliarde de lei anul trecut, detronând astfel Astra. Omniasig a fuzionat cu BCR Asigurări, conform deciziei Vienna Insurance Group (Austria), acţionarul majoritar al ambelor companii.

Profitul Astra a explodat

Profitul celui mai mare asigurător din România de anul trecut, compania Astra a crescut anul în 2011 de 3,2 ori, la 81 milioane lei (19,1 milioane euro), iar veniturile au urcat cu 23%, la 1,527 miliarde lei (360,3 milioane euro). Compania a consemnat în 2010 un profit de 25,3 milioane lei şi venituri de 1,239 miliarde lei. Astra a încasat anul trecut 100,5 milioane lei pentru acţiunile vândute la Generali Asigurări.Astra este deţinută în proporţie de 99,7% de familia Adamescu, prin intermediul firmelor Nova Group Investments şi Epsilon Estate Provider.În cursul anului 2011, cheltuielile au avansat cu 19%, de la 1,214 miliarde lei la 1,446 miliarde lei (341, milioane euro), potrivit raportului directoratului companiei. Volumul de prime brute subscrise nete de anulări a scăzut anul trecut cu 7%, de la 1,083 miliarde lei la 1,008 miliarde lei (237,9 milioane euro).În România, asigurările generale ale Astra au scăzut cu 87%, de la 1,068 miliarde lei la 925,7 milioane lei (218,4 milioane euro), ca urmare a scăderii valorii primelor subscrise şi a creşterii primelor anulate. Primele subscrise au scăzut cu aproape 9%, de la 1,119 miliarde lei în 2010, la 1,024 miliarde lei (241,7 milioane euro) în 2011. În acelaşi timp, valoarea primelor anulate aproape s-a dublat, urcând de la 50,8 milioane lei în 2010, la 98,5 milioane lei în 2011 (23,2 milioane euro).

Creştere şi în Ungaria. Scăderi pe auto

Pe de altă parte, activitatea de asigurări generale în Ungaria a urcat de la 77.000 de lei în 2010 la 65,8 milioane lei (15,5 milioane euro). Primele pentru asigurări de viaţă au crescut cu 19%, de la 14,2 milioane lei la 16,9 milioane lei (4 milioane euro).Primele brute încasate din activitatea de asigurare directă şi primiri în reasigurare au crescut anul trecut cu 2%, de la 1,049 miliarde lei la 1,073 miliarde lei.”Asigurările auto, altădată principala sursă a creşterii pieţei, au devenit acum motivul scăderii domeniului asigurărilor. În valoare absolută, subscrierile însumate din Casco şi RCA au scăzut cu aproape 235 milioane euro până la suma de 940 milioane euro, ceea ce reprezintă peste 50% din totalul pieţei. Scăderea în monedă europeană s-a cifrat la -20%”, se arată în raportul directoratului Astra.Regularizarea daunelor din asigurări directe şi primiri în reasigurare a dus anul trecut la plăţi de 610 milioane lei (143,9 milioane euro), în creştere cu 16% faţă nivelul din 2010, de 526,8 milioane lei.

Astfel, a rezultat o rată a daunei faţă de primele încasate de 57%, în creştere faţă de cea realizată în 2010, de 50%, potrivit companiei.Piaţa asigurărilor generale şi a asigurărilor de viaţă a consemnat anul trecut subscrieri de 1,837 miliarde euro, în scădere cu aproape 7% faţă de nivelul din anul 2010, de 1,973 miliarde euro, potrivit raportului directoratului Astra.”Indicatorii generali ai pieţei au coborât la nivelul anilor 2004-2006. Astfel, gradul de penetrare în PIB a coborât la cea mai scăzută valoare din ultimii opt ani, ponderea primelor brute subscrise în Produsul Intern Brut fiind de 1,35%, cu puţin sub valoarea de 1,41% consemnată în anul 2004 şi cu 0,26 puncte procentuale sub gradul de penetrare consemnat în anul 2010. Scăderea s-a produs pe fondul majorării Produsului Intern Brut de la 122 miliarde euro în 2010, la 137 miliarde euro în anul precedent”, se arată în raport. 

Cele mai citite

VIDEO. E gata! Sebastian Dobrincu și Ioana Ignat au pus punct relației. “Viața merge înainte, indiferent de orice”

Sebastian Dobrincu și Ioana Ignat și-au spus "adio" după o relație frumoasă de trei ani. Tot ce e frumos are și un sfârșit. Cu...

Avanpremiera filmului „În inima Naționalei – Din vestiar până în Germania” a avut loc joi seara, la București

Filmul „În inima Naţionalei - Din vestiar până în Germania”, povestea neștiută a calificării naționalei de fotbal a României la EURO 2024, regizat de...

A început oficial campania electorală pentru alegerile europarlamentare și cele locale

Campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi alegerile locale a început oficial astăzi şi se va încheia pe data de 8 iunie, la ora 7,00. Autoritatea...
Ultima oră
Pe aceeași temă