La finalul anului 2011, Clujul se confrunta cu un adevărat şoc economic şi social. Compania finlandeză Nokia anunţa închiderea fabricii de telefoane mobile pe care o deţinea în comuna Jucu şi a diviziei de cercetare-dezvoltare în domeniul software din Cluj-Napoca. În anul 2012, perspectivele păreau sumbre. Pe fondul crizei economice globale, rata şomajului creştea rapid, iar închiderea subsidiarei din România a Nokia aducea o scădere a producţiei industriale în judeţul Cluj cu 30 la sută. Tot în 2012, o altă mare companie, Mechel, din Câmpia Turzii, anunţa concedieri masive şi oprirea producţiei la combinatul siderurgic din judeţul Cluj. Ca urmare a acestui nou şoc, producţia industrială a judeţului mai reprezenta în 2012 doar jumătate din cea obţinută în 2011.
La finalul anului 2013, lucrurile sunt radical diferite. Directorul Agenţiei Judeţene de Ocupare a Forţei de Muncă din Cluj, Daniel Don (foto stânga), a reuşit să găsească soluţia la cele două probleme sociale de la Jucu şi de la Câmpia Turzii, cu ajutorul fondurilor europene.
El a propus două proiecte inovatoare, ambele finanţate direct de către Comisia Europeană, prin intermediului Fondului European de Ajustare la Efectele Globalizării. Iar consecinţele acestor proiecte sunt spectaculoase. Toţi informaticienii care lucrau la divizia de cercetare-dezvoltare a Nokia şi-au găsit de lucru. Ironia sorţii, unii dintre ei lucrează acum pentru alte firme chiar în birourile care erau folosite până acum de Nokia.
Iar dintre angajaţii de la fabrica de telefoane mobile din Jucu, 83 la sută şi-au găsit deja de lucru. Daniel Don speră ca, până la finalul anului, procentul celor care au reintrat pe piaţa muncii să ajungă la 85 la sută.
În afara celor care lucrează pentru companiile care au venit pe platforma industrială din Jucu, precum DeLonghi, care a preluat fosta fabrică Nokia, precum şi peste 300 dintre foştii angajaţi ai companiei finlandeze, ori Bosch, care a preluat alte sute de foşti angajaţi Nokia, există şi 61 de oameni care au cerut şi au primit fonduri europene pentru a-şi lansa propriile afaceri. În Câmpia Turzii, în schimb, în lipsa unor investitori de calibrul Bosch ori DeLonghi, Daniel Don a găsit o altă soluţie: crearea unui combinat social, în care foştii angajaţi ai Mechel să fie deopotrivă angajaţi şi acţionari. Ei au intrat deja într-un program intensiv de pregătire, iarde luna viitoare vor produce clăpari pentru schi, în parteneriat cu o companie din Oradea.
Deja, Combinatul Social din Câmpia Turzii a devenit cel mai mare angajator privat din oraş. Niciodată de la căderea comunismului nimeni nu a mai creat dintr-o dată 250 de noi locuri de muncă. Iar numărul locurilor de muncă va creşte la 800 în perioada imediat următoare.
Cum se explică aceste succese?
Având în vedere că multe alte programe de reconversie profesională din România au eşuat, am încercat să aflăm de la specialişti de ce în cazurile Jucu şi Câmpia Turzii lucrurile au mers atât de bine. Analistul economic Alexandru Toma susţine că ”este vorba în primul rând de principiul care spune că omul sfinţeşte locul. Domnul Don s-a implicat foarte mult în concretizarea acestor proiecte. Apoi, este vorba de caracterul lor inovator, care a surprins plăcut Comisia Europeană. În al treilea rând, este vorba de orientarea spre angajare. Multe proiecte europene din acest domeniu au constat doar în a organiza două – trei cursuri, conferinţe. Eventual, au fost organizate şi vizite în străinătate, apoi oamenii au primit nişte diplome care nu le folosesc foarte mult. Pe când la Cluj oamenii s-au orientat de la bun început către piaţa muncii. Banii europeni nu au fost folosiţi pentru a pregăti coafeze ori operator calculator, ci pentru meserii practice, precum montator subansamble, exact calificările cerute de Bosch ori De Longhi”.
De altfel, proiectul dedicat şomerilor de la fabrica Nokia a devenit recent un exemplu de bună practică la nivel european. Potrivit Comisiei Europene, acest proiect a avut cel mai mare succes dintre cele finanţate vreodată din Fondul European pentru Ajustare la Efectele Globalizării.
”Până la cazul nostru, cel mai de succes proiect finanţat de acest fond a presupus reangajarea a 78 la sută dintre cei concediaţi. Noi am reuşit 83 la sută”, a spus Daniel Don. În paralel cu cursurile de recalificare profesională pentru cei care au dorit să se angajeze în noile fabrici din Jucu, foştii angajaţi ai Nokia care au preferat să îşi deschidă afaceri proprii au fost pregătiţi special şi au absolvit inclusiv cursuri în domeniul antreprenoriatului.
”Ei au primit afaceri la cheie. Le-am întocmit planuri de afaceri, le-am confecţionat cărţi de vizită, bannere, flyere ca să se poată prezenta bine la diferite târguri”, a spus Daniel Don. Unii dintre ei au iniţiat pensiuni, ateliere de produs mobilă sau de produs piatră naturală.
La rândul său, ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, spune că acest proiect este un model şi pentru ceilalţi funcţionari ai statului român. Ea a adăugat că, pe viitor, Ministerul Muncii va finanţa cu prioritate proiecte care, după modelul celui de la Jucu, pun accent pe angajarea oamenilor, nu doar pe calificarea ori recalificarea lor. ”Eu mă bucur foarte mult că acest proiect a fost realizat de o agenţie a statului, de un serviciu public, care a fost format exact pentru acest lucru, pentru că dacă el venea din mediul privat, poate că nu i-am fi acordat aceeaşi importanţă. Eu cred că trebuie să accentuăm faptul că serviciul public trebuie să creeze cele mai bune programe care să vină în folosul oamenilor”, a spus Mariana Câmpeanu.
Informaticienii Nokia lucrează chiar în aceleaşi birouri
Cel mai uşor şi-au găsit noi locuri de muncă tinerii care lucrau pentru divizia de software a Nokia. Sebastian Botiş (foto jos) este unul dintre aceştia. El a fost angajat de o companie românească din domeniul IT, Arobs Transilvania Software, care a închiriat fostele birouri Nokia din Cluj din Olimpia Center şi a preluat şi o parte a foştilor angajaţi. ”Am lucrat pentru Nokia de la deschiderea centrului de cercetare-dezvoltare şi până la închiderea sa. La Nokia am învăţat multe lucruri, am învăţat să inovez, am învăţat ceea ce înseamnă profesionism. În ciuda a tot ceea ce s-a scris despre Nokia, pot să spun că, faţă de noi, de angajaţi, atitudinea companiei a fost una foarte corectă. Am avut o perioadă lungă de preaviz plătit, iar compania ne-a pus în legătură cu alte firme din domeniu, inclusiv din străinătate, ne-a oferit recomandări în aşa fel încât să ne putem găsi uşor noi locuri de muncă”, spune Sebastian Botiş. Totuşi, după o asemenea experienţă într-un gigant global, el a ales să lucreze pentru o companie clujeană. ”Pentru mine a contat foarte mult ideea de antreprenoriat, faptul că CEO-ul companiei este aici şi că ai foarte uşor acces la conducere”, spune Sebastian Botiş.
Foştii şomeri Nokia, antreprenori de succes
Câteva zeci dintre foştii angajaţi Nokia au decis să se reinventeze şi să folosească banii europeni la care aveau dreptul pentru a-şi începe mici afaceri. Angajaţii AJOFM i-au asistat din primul moment, iar unii dintre ei au devenit antreprenori de succes. Marius Braicu este unul dintre ei. El a lucrat la Nokia pe postul de inginer electronist. Însă după închiderea fabricii Nokia a decis să mizeze pe marea sa pasiune, turismul. Marius Braicu a investit în construirea Pensiunii Carion din localitatea Mociu, de unde provine familia sa. Banii obţinuţi prin intermediul proiectului i-a folosit pentru a realiza sistemul termic din pensiunea în care investise şi alţi bani. Acum, el realizează un venit de peste 1.000 de euro pe lună. Un alt exemplu este cel al soţilor Mariana şi Mircea Moldovan. Mariana Moldovan lucra la Nokia pe postul de operator roboţi industriali, iar Mircea Moldovan era angajat pe postul de operator maşină de calculat. După închiderea fabricii de telefoane mobile, ei au decis să creeze un mic atelier de mobilier personalizat. Valoarea investiţiei a fost de aproximativ 4.000 de euro, iar toţi banii au provenit din proiectul european. Ei şi-au amenajat atelierul în satul Băbuţiu, comuna Vultureni. Acum, cei doi soţi realizează un venit de 10.000 de lei pe lună. Un alt exemplu este cel al lui Constantin Burunţia. La Nokia, el lucra ca tehnician mentenanţă electromecanică. Cu banii primiţi prin intermediul proiectului, la care a mai adăugat aproximativ 1.000 de euro, au creat o firmă specializată pe producerea de piatră artificială decorativă. El dispune de un spaţiu de producţie de doar 20 x 10 metri pătraţi, în oraşul Dej, însă reuşeşte să obţină un venit de aproximativ 3.000 de lei pe lună, sensibil mai mult decât vechiul său salariu de la Nokia. Alţi foşti angajaţi ai Nokia au folosit banii europeni pentru a crea ferme apicole sau pentru a deschide saloane de masaj.
