15.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăInvestigații România LiberăProfitul creste si cu preturi mici

Profitul creste si cu preturi mici

Altex a obtinut in anul 2005 un profit cu 10% mai mare decat in anul precedent, chiar daca pe intreg parcursul acestui interval de timp a incercat sa se mentina cu cele mai mici preturi din piata. Cifra sa de afaceri a atins nivelul de 275 milioane de euro (fara TVA), ceea ce i-a asigurat companiei respective detinerea unei cote de piata de 30%. Toate aceste realizari au fost posibile, desi cheltuielile salariale au crescut cu 94% fata de 2004, cheltuielile alocate chiriilor au crescut cu 82% fata de acelasi an, investitiile in marketing au fost cu 188% mai mari si cheltuielile alocate distributiei si logisticii aproape s-au dublat. Investitiile Altex, in 2005, au totalizat peste 15 milioane euro, fiind directionate in deschiderea unor noi magazine, marketing si comunicare, iar pentru 2006 sunt estimate altele noi, in valoare de aproximativ 25 milioane de euro.

Cele mai citite

Astăzi începe vacanța de Paște. Când se întorc la școală elevii

Elevii vor intra de vineri în vacanţă, după finalizarea cursurilor, şi se vor întoarce în şcoli miercuri, 8 mai, potrivit calendarului aprobat de Ministerul...

Adrian Oianu, fost consilier local PNL, s-a înscris în PER și face echipă cu Dan Podaru

Fostul consilier local al sectorului 1 din partea PNL Adrian Oianu s-a înscris în Partidul Ecologist Român și va face echipă cu candidatul acestei...

Scandalul Sanimed/Hideg: Dezvăluiri, Denunțuri și Dinamica Justiției în România

Recentele dezvăluiri din presă, generate de denunțul spontan al omului de afaceri Cătălin Hideg împotriva unei prestigioase case de avocatură din România, precum și...
Ultima oră
Pe aceeași temă