9.5 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăInvestigații România LiberăNegocierile ar putea dura doua saptamani

Negocierile ar putea dura doua saptamani

Negocierile cu cele doua banci care au ramas in cursa pentru privatizarea Bancii Comerciale Romane (BCR) ar putea dura doua saptamani, a declarat ministrul pentru Relatia cu Parlamentul, Bogdan Olteanu, citat de Reuters.
Erste Bank (Austria) si Millennium BCP (Portugalia) au fost selectate, miercuri seara, pentru ultima etapa a procesului de privatizare a BCR si invitate sa inceapa, saptamana viitoare, negocierile finale pentru preluarea pachetului majoritar de actiuni al bancii. “Probabil ca vor fi doua saptamani de negocieri. Dupa aceasta, speram sa avem variantele finale ale contractelor, pentru ca bancile sa-si pregateasca ofertele imbunatatite. Bineinteles, totul va depinde de ritmul negocierilor”, a spus Olteanu.
Guvernul, care intentioneaza sa incheie privatizarea BCR pana la sfarsitul anului, a anuntat ca pretul are o pondere de 90% in grila de punctaj, iar oferta tehnica va reprezenta 10%. “Cred ca negocierile se vor axa pe pret si pe contractul de vanzare”, a afirmat Bogdan Baltazar, presedintele firmei Baltazar, Bloom & Pirvulescu, care ofera consultanta bancii portugheze in acest proces.
Economistii au estimat ca pretul pachetului de 61,88% din actiunile BCR scos la vanzare se va plasa in intervalul 1,5 miliarde euro si 3 miliarde euro. Potrivit speculatiilor din presa romaneasca, ofertele celor doua banci au depasit trei miliarde de euro.
Guvernul controleaza, prin intermediul AVAS, 36,88% din capitalul BCR, si are dreptul sa rascumpere, in cadrul procesului de privatizare, participatia de 25% plus doua actiuni detinuta in mod egal de International Finance Corporation si Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD), din anul 2003. Cele cinci societati de investitii financiare (SIF) detin circa 30% din actiunile BCR, iar angajatii bancii au in proprietate 8% din titluri. BCR este cea mai mare banca din Romania, avand active de 7,3 miliarde de euro la jumatatea acestui an.

Cele mai citite

Fântânile arteziene din Sectorul 4, pregătite pentru zilele călduroase de vară

Sectorul 4 al Capitalei este o comoară ascunsă pentru cei care își doresc să exploreze frumusețea orașului. Printre numeroasele sale atracții, cum ar fi...
Ultima oră
Pe aceeași temă