14.5 C
București
miercuri, 9 octombrie 2024
AcasăEconomieEuro, a doua cea mai utilizată monedă la nivel global în 2017

Euro, a doua cea mai utilizată monedă la nivel global în 2017

Din totalul plăţilor efectuate la nivel global, moneda euro a fost utilizată pentru 35,7%, cu 4.2% mai puţin decât dolarul american, utilizat în proporţie de 39,9%. Cu toate acestea ponderea utilizării euro din 2017 a fost cu 4.4% mai mare decât în 2016 şi cu 6.3% mai mare decât în 2015. În ultimii cinci ani, doar în anul 2012 a fost euro cea mai utilizată monedă, cu o pondere de 44% la nivel global.

A treia cea mai utilizată monedă a fost lira sterlină, iar a patra yenul japonez.

În privinţa rezervelor valutare totale, în trimestrul al patrulea al anului 2017, cele în euro totalizau 2.019 miliarde de euro.

 
Rezervele valutare în euro sunt de peste două ori mai mici decât cele în dolari, care în aceeaşi perioadă a anului 2017 au totalizat 6.282 de miliarde de dolari (adică şase trilioane de dolari), echivalentul a 5.104.105.666 de euro.

Rezervele valutare globale mai conţin şi 455 de miliarde de lire sterline (echivalentul a 513.424.511 de euro), precum şi 490 de miliarde de yeni japonezi (echivalentul a 3.771.308.209 de euro).

Defalcat pe ponderi, rezervele valutare de la nivel global sunt compuse în proporţie de 20.1% din euro, 62.7% dolari americani, 4.9% în yeni japonezi, 4.5% în lire sterline, restul fiind împărţit între diverse monede (dolarul canadian, yuanul chinez).

 
În 2017, rezerva României de euro a fost mică decât în toţi cei cinci ani de dinainte. În trimestrul al patrulea 2017, România avea o pondere de 67.5% euro, în scădere faţă de 2016 (atunci când avea 77.9%) şi faţă de 2015 (pondere de 79.5%).

Nu în ultimul rând moneda euro a fost utilizată în cazul a 62.8% din totalul exporturilor Zonei Euro şi în cazul a 52.8% din totalul importurilor. Printre ţările Zonei Euro care au utilizat cel mai frecvent moneda euro pentru exporturi au fost Belgia (pondere de 80.4%), Slovacia (88.3%) şi Letonia (77%).

Şi printre ţările Zonei Euro care au utilizat cel mai frecvent moneda euro pentru importuri au fost tot Belgia (pondere de 72.2%), Portugalia (70.5%) şi Slovacia (72.1%).

Cele mai citite

Israelul a lovit din nou fieful Hezbollah din sudul Beirutului

Agenţia naţională de presă a Libanului (ANI) a raportat marţi seară o serie de lovituri care au provocat "distrugeri masive" în suburbiile de sud...

Israelul a lovit din nou fieful Hezbollah din sudul Beirutului

Agenţia naţională de presă a Libanului (ANI) a raportat marţi seară o serie de lovituri care au provocat "distrugeri masive" în suburbiile de sud...

Un atac rusesc asupra orașului ucrainean Dnipro a ucis trei oameni și a rănit alți 18

Cel puţin trei civili au fost ucişi şi alţi 18 au fost răniţi într-un atac cu rachete şi drone explozive ruseşti lansat asupra oraşului...
Ultima oră
Pe aceeași temă