15.9 C
București
miercuri, 8 mai 2024
AcasăEconomieEconomie internaționalInflaţia a scăzut mai puternic în România decât în UE în luna...

Inflaţia a scăzut mai puternic în România decât în UE în luna aprilie

Rata anuală a inflaţiei în Uniunea Europeană a scăzut uşor în luna aprilie până la 8,1%, de la 8,3% în luna martie, în timp ce în România a scăzut de la 12,2%, până la 10,4%, arată datele publicate, miercuri, de Eurostat.

În luna aprilie, ţările membre UE cu cele mai ridicate rate ale inflaţiei au fost Ungaria (24,5%), Letonia (15%) şi Cehia (14,3%). La polul opus, ţările membre UE cu cele mai scăzute rate anuale ale inflaţiei au fost Luxemburg (2,7%), Belgia (3,3%) şi Spania (3,8%).

Comparativ cu luna martie 2022, rata anuală a inflaţiei a scăzut în 22 state membre, inclusiv în România, şi a crescut în cinci ţări.

Pe de altă parte, datele Eurostat arată că în zona euro, rata anuală a inflaţiei a crescut uşor de la 6,9% în luna martie, până la 7% în luna aprilie. Aceasta deşi inflaţia de bază (core inflation), adică ceea ce rămâne după ce sunt eliminate preţurile pentru bunuri volatile, precum energia şi alimentele, a scăzut până la 7,3%, de la 7,5%. Un alt indicator care, pe lângă preţurile la energie şi alimente, exclude şi preţurile la ţigări şi alcool, a scăzut şi el până la 5,6%, de la 5,7% în luna martie.

Inflaţia de bază este indicatorul urmărit cu atenţie de către BCE la elaborarea deciziilor sale de politică monetară. De aproape doi ani, acest indicator este peste ţinta BCE de 2%, chiar dacă gardienii euro au majorat costul creditului cu 375 de puncte de bază începând din luna iulie a anului trecut pentru a opri creşterea accelerată a preţurilor. Principala îngrijorare a BCE este că inflaţia serviciilor, care în cazul zonei euro a accelerat la 5,2% de la 5,1% în luna martie, este mult prea mare şi ar putea semnala faptul că salariile devin o problemă importantă în condiţiile în care preţurile la servicii sunt determinate în principal de costurile cu mâna de lucru.

În cazul României, Institutul Naţional de Statistică (INS) a informat anterior că rata anuală a inflaţiei a scăzut la 11,23% în aprilie 2023, de la 14,53% în martie 2023, în condiţiile în care mărfurile alimentare s-au scumpit cu 19,84%, cele nealimentare cu 5,83%, iar serviciile cu 10,64%. Potrivit sursei citate, indicele armonizat al preţurilor de consum în luna aprilie 2023 comparativ cu luna martie 2023 este 100,78%. Rata anuală a inflaţiei în luna aprilie 2023 comparativ cu luna aprilie 2022 calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este 10,4%. Rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (mai 2022 – aprilie 2023) faţă de precedentele 12 luni (mai 2021 – aprilie 2022) determinată pe baza IAPC este 13,0%.

La finele săptămânii trecute, Banca Naţională a României (BNR) a revizuit în creştere la 7,1% prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an şi a menţinut estimarea de 4,2% pentru sfârşitul lui 2024.

Cristina
Cristina
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite

Florin Piersic a fost transferat de la Cluj la Spitalul Matei Balș din București

Actorul Florin Piersic a fost adus marți seară la București, cu o aeronavă SMURD, pentru a fi internat la Institutul Național de Boli Infecțioase...

Vopseaua pentru exterior: reînnoiește aspectul pereților exteriori ai locuinței tale

Zugrăvirea exterioară a casei este un proiect îndelungat și complex, dar care, la final, oferă o mulțime de beneficii. Pentru obținerea rezultatelor dorite, trebuie...

Klaus Iohannis a discutat cu Joe Biden despre programul Visa Waiver

Preşedintele Klaus Iohannis a abordat în discuţia avută marţi la Casa Albă cu preşedintele Joe Biden şi despre acceptarea României în programul Visa Waiver,...
Ultima oră
Pe aceeași temă