14.5 C
București
miercuri, 1 mai 2024
AcasăEconomieAutoFord a prezentat la IAA Mobility Munchen modelul electric de teren Mustang...

Ford a prezentat la IAA Mobility Munchen modelul electric de teren Mustang Mach-E Rally

Dezvăluit pentru prima dată fără camuflaj astăzi la IAA Mobility, München, după debutul global de la Festivalul de Viteză de la Goodwood de la începutul acestui an, Mustang Mach-E Rally este primul automobil electric de la Ford inspirat din etapele de raliuri.

„Cu doar un an în urmă, aceasta a fost doar o idee, iar ceea ce vedeți astăzi este o dovadă a pasiunii și creativității intense a echipei noastre Model e”, a declarat Donna Dickson, inginer șef, Mustang Mach-E. „Am explorat întotdeauna noi domenii de performanță, iar combinația dintre o suspensie reglată precum în raliuri, un sistem de propulsie electric cu două motoare și un design agresiv face din Mustang Mach-E Rally un alt tip de vehicul de performanță care va entuziasma clienții dispuși să-și urmărească următoarea aventură.”

Mustang Mach-E Rally este reprezentat de tehnologia vehiculelor electrice aplicată într-o zonă total neexplorată și astfel extinde familia de modele Mustang Mach-E. Această mașină se mândrește cu o versiune optimizată a sistemului de propulsie de la Mustang Mach-E GT, astfel încât cele două motoare pot dezvolta un cuplu de cel puțin 880 Nm și o putere de 358 kW.

Mustang Mach-E Rally utilizează o baterie litiu-ion cu o capacitate de 91 kWh (utilizabilă).

În cazul în care roțile se întâlnesc cu drumurile neasfaltate, Mustang Mach-E Rally are jante albe din aliaj de înaltă rezistență, de 19 inchi.

Mustang Mach-E Rally își arată caracterul datorită unor noi elemente ale designului exterior, precum noul spoiler spate desenat într-un mod dramatic, cu inspirații de la Focus RS, accentelor contrastante unice, unui spoiler frontal unic, plafonului vopsit în negru și luminilor de ceață inspirate de la raliuri care sunt integrate în partea frontală.

„Mustang Mach-E Rally pune pasiunea de zeci de ani a companiei Ford pentru campionatele de raliuri din întreaga lume chiar în mâinile clienților noștri”, a declarat Jim Farley, CEO Ford. “Mustang ajunge acolo unde nu a mai fost până acum – pe drumuri pietruite și de pământ. Acesta este inspirat de adevărații entuziaști ai condusului, oferă o experiență unică și plăcerea pură de a conduce.”

Mustang Mach-E Rally va fi disponibil pentru comandă la începutul anului 2024, iar livrările vor începe la scurt timp după aceea.

Răzvan Zamfir
Răzvan Zamfir
Răzvan este în presă de două decenii, fiind jurnalist atât de presă scrisă cât și de online. Și-a început cariera scriind articolele la mașina de scris, fiind licențiat în filosofie. Și-a perfectat apoi cunoștințele în jurnalismul de business și financiar. Are în portofoliu nume mari de presă precum Bursa, Capital, Business Cover – pe care l-a coordonat, Economica sau Economedia. Este autor România Liberă din iulie 2023.
Cele mai citite

O nouă plângere la DNA pe numele lui Nicușor Dan

Mihai Enache, candidatul AUR la Primăria Capitalei, s-a prezentat, astăzi, la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) pentru a depune o plângere penală pe numele lui...

Cum s-a „scos” ambasadoarea din Maroc, Maria Ciobanu, după ce a sabotat România la cel mai mare salon agricol din Africa și Orientul Mijlociu

Ambasadoarea Maria Ciobanu a sabotat participarea României la cel mai mare salon agricol din Africa și Orientul Mijlociu-SIAM 2024, care a avut loc...

Linia STB 311 va avea traseul prelungit

Începând de mâine, linia 311 va funcționa pe un traseu prelungit până la Sala Palatului, anunță Societatea de Transport București (STB). “În vederea optimizării serviciului...
Ultima oră
Pe aceeași temă