25.3 C
București
sâmbătă, 5 octombrie 2024
AcasăEconomieEconomie internaționaleToro: Vacanța de vară din 2023 va fi mai scumpă

eToro: Vacanța de vară din 2023 va fi mai scumpă

Odată lăsate în urmă micile vacanțe de Paște și 1 Mai, europenii așteaptă cu nerăbdare vacanța de vară. În timp ce unii încă se întreabă unde să meargă, 52% dintre europeni și-au rezervat deja parțial sau integral călătoriile din această vară, cu 8% mai mulți decât în urmă cu un an. Dar această vacanță  va fi probabil una scumpă din cauza inflației și de asemenea, pentru că mulți europeni intenționează să cheltuiască mai mult pe călătorii decât au făcut-o anul trecut, potrivit unei analize făcută de Bogdan Maioreanu, eToro.

Potrivit unui sondaj realizat de Comisia Europeană pentru Turism (ETC), mai mult de jumătate dintre europeni și-au rezervat deja călătorii în afara țării lor pentru această vară. Planificarea timpurie este o reacție la teama creșterii costurilor de călătorie din cauza inflației, care rămâne cea mai mare preocupare a europenilor (23%), urmată de situația economică și finanțele personale (17%).

Călătoriile în Europa rămân principala alegere, 30% dintre europeni plănuind să viziteze o țară vecină și 28% să se îndrepte spre o țară mai îndepărtată. Doar 11% intenționează să călătorească în afara Europei. Aproape 60% dintre europeni intenționează să facă mai multe călătorii până în septembrie 2023.

Războiul din Ucraina afectează și planurile de vacanță iar aceast lucru nu este o veste bună pentru turismul românesc, deoarece 11,5% dintre călători și-au schimbat itinerariile pentru a evita țările învecinate cu zona de conflict. Cu toate acestea, cele mai recente date statistice arată că, la începutul acestui an, sosirile turiștilor internaționali în România au crescut cu 61% față de aceeași perioadă a anului trecut. Cele mai multe intrări sunt din Europa, urmate de Asia și America de Nord.

Sondajul ETC arată că 37% dintre europeni intenționează să cheltuiască peste 1500 de euro de persoană pentru vacanța de vară, cu 7% mai mult decât în urmă cu un an. Europenii intenționează să cheltuiască mai mult în această vară pentru călătorii, sport și îngrijire personală, activități de agrement și cumpărături. Mai puțini bani vor fi cheltuiți pe combustibil. Poate că în vara anului 2023 drumurile vor fi mai puțin aglomerate, deoarece cu 7% mai puțini europeni intenționează să călătorească cu mașina, alegând în schimb să folosească autocarele sau trenurile.

Potrivit sondajului, mai mult de jumătate dintre călători vor alege să ajungă la destinație cu avionul, cam la fel ca în 2022. Pentru companiile aeriene, aceasta este o veste bună după problemele operaționale de anul trecut. Dar agenția de rating Fitch avertizează că ar putea exista în continuare perturbări operaționale în următoarele luni, deoarece companiile aeriene și aeroporturile încă își măresc capacitatea. Acest lucru ar putea fi exacerbat de potențiale greve, care ar putea afecta traficul aerian de vară. În ceea ce privește cele mai recente acțiuni sindicale ale controlorilor de trafic aerian din Franța, Fitch a estimat că 5%-10% din zboruri au fost anulate în zilele afectate.

Până în prezent, rezervările companiilor aeriene din Europa pentru această vară sunt robuste, în ciuda creșterii prețurilor biletelor, ceea ce susține o redresare a traficului de pasageri și a marjelor de profit, potrivit Fitch. În această vară, 70% dintre turiștii din Spania și Marea Britanie intenționează să călătorească cu avionul, 63% dintre italieni și peste 50% dintre polonezi și francezi. În general, cererea europeană de transport aerian și-a revenit, ajungând la 85%-90% din nivelurile din 2019 în ultimele șase luni. Companiile aeriene low-cost, precum Wizz Air (WIZZ.L) și RyanAir (RYAAY), înregistrează deja creșteri considerabile în T1 2023 în ceea ce privește numărul de pasageri (cu un plus de 59% și, respectiv, de 17%) în comparație cu nivelurile de dinaintea pandemiei.

Cristina Corpaci
Cristina Corpaci
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite

Trei candidaturi la prezidențiale au fost contestate la CCR. Sâmbătă se analizează sesizările

Sâmbătă este ultima zi de depunere a candidaturilor la cea mai înaltă funcție în stat. În cursa pentru Cotroceni sunt 10 candidați până acum Sâmbătă...

PNL și Ministerul Justiției lansează „Ghidul privind sesizarea faptelor de violență și de hărțuire sexuală”

PNL descrie siguranța românilor ca fiind „o prioritate” pentru partid și lansează „Ghidul privind sesizarea faptelor de violență și de hărțuire sexuală”. Ghidul elaborat de...

Adriean Videanu și soția, „pensionarii” de lux, prinși la vamă cu bijuterii de peste jumătate de milion de euro

Fostul ministru al Economiei și soția sa au fost opriți în aeroportul din Munchen, pentru că nu au declarat bijuterii de peste 650.000 de...
Ultima oră
Pe aceeași temă