29.9 C
Bucharest
Saturday, 23 September 2023
HomeEconomieEconomie internaționalComisia Europeană aprofundează integrarea Ucrainei în piața unică a UE prin intermediul...

Comisia Europeană aprofundează integrarea Ucrainei în piața unică a UE prin intermediul finanțării infrastructurilor în cadrul Mecanismului pentru interconectarea Europei

Comisarul pentru transporturi, Adina Vălean, și viceprim-ministrul pentru reconstrucția Ucrainei și ministru al comunităților, teritoriilor și dezvoltării infrastructurii, Oleksandr Kubrakov, au semnat astăzi, 6 iunie, un acord, la Liov, asociind Ucraina la programul Mecanismului pentru interconectarea Europei (MIE).

Acest acord le va permite promotorilor de proiecte din Ucraina să solicite finanțare din partea UE pentru proiecte de interes comun în domeniul transporturilor, al energiei și în domeniul digital, care vizează îmbunătățirea suplimentară a conectivității acestei țări cu vecinii ei din UE. Acordul va sprijini integrarea Ucrainei în piața unică a UE, promovând totodată creșterea economică, crearea de locuri de muncă și competitivitatea.

Ucraina înfruntă cu curaj agresiunea neprovocată și nejustificată la care o supune Rusia, iar sprijinul și solidaritatea UE rămân de neclintit. Acordul de astăzi aduce Ucraina mai aproape de UE, prin includerea ei în rețelele transeuropene interconectate.

În ceea ce privește transporturile, autoritățile și întreprinderile din Ucraina vor putea solicita finanțare cu ocazia viitoarelor cereri de propuneri din cadrul MIE-Transporturi aferente perioadei de programare actuală (2021 – 2027).

Următoarea cerere de propuneri va fi lansată în septembrie 2023. Criteriile de eligibilitate pentru țările terțe se vor aplica astfel cum se descrie în Regulamentul privind transportul transeuropean – în acest context, se acordă prioritate acțiunilor care consolidează conectivitatea dintre rețeaua centrală a statelor membre și rețeaua din țările terțe.

În ceea ce privește energia, proiectele de infrastructură energetică din Ucraina vizând conectarea cu statele membre ale UE au deja posibilitatea de a solicita statutul de proiecte de interes reciproc (PIR), în temeiul normelor revizuite ale UE privind infrastructura energetică. PIR este un concept nou introdus de Regulamentul revizuit privind rețelele transeuropene de energie (TEN-E) pentru a permite proiectelor de infrastructură care conectează țări terțe cu UE să beneficieze de proceduri de autorizare simplificate și de un acces mai bun la finanțare. Acest statut este o condiție prealabilă pentru ca dezvoltatorii de proiecte să fie eligibili pentru finanțare din partea MIE-Energie. Datorită acordului de astăzi, noi fonduri vor deveni accesibile pentru aceste proiecte din Ucraina. Comisia va publica următoarea listă a proiectelor de interes comun (PIC) a Uniunii în noiembrie 2023, inclusiv, pentru prima dată, PIR cu țări terțe. O altă opțiune pentru Ucraina de a primi sprijin din partea MIE-Energie este reprezentată de proiectele transfrontaliere în domeniul energiei din surse regenerabile.

Componenta digitală a Mecanismului pentru interconectarea Europei (MIE-Digital) oferă sprijin pentru proiectele de conectivitate de interes comun, în particular pentru rețelele magistrale care leagă UE de țări terțe, în conformitate cu strategia „Global Gateway”, precum și pentru dezvoltarea unei infrastructuri de înaltă performanță, sigură, securizată și sustenabilă, inclusiv a rețelelor mobile Gigabit și de a cincea generație (5G). După lansarea următoarelor cereri de propuneri din cadrul MIE-Digital, entitățile din Ucraina vor putea solicita cofinanțare pentru proiecte care vizează creșterea capacității, a securității și a rezilienței conectivității digitale dintre Ucraina și vecinii ei din UE.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Cătălin Mihai
Cătălin Mihai
Cătălin Mihai a absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București și lucrează în presa centrală din anul 2014. În paralel cu activitatea jurnalistică, a activat ca redactor în cadrul Editurii Universității din București. A lucrat pentru România Liberă ca editor online și jurnalist sportiv între anii 2019-2021, iar din martie 2023 s-a alăturat din nou echipei.
Cele mai citite

România, lovită de un val de caniculă în prima zi de toamnă astronomică. Maxime de 36 de grade

Temperaturile maxime se vor încadra între 24 de grade pe litoral și 36 de grade în Lunca Dunării. Cerul va fi variabil, cu...

Noua cursă a înarmării, pe repede-înainte. Rusia, SUA și China și-au intensificat activitățile la locurile de testare nucleară

Imaginile, obținute și furnizate de un analist proeminent în domeniul studiilor militare, demonstrează prezența unor extinderi care nu existau în urmă cu câțiva...

În timp ce negocia șpaga de peste un milion de lei, Dumitru Buzatu deschidea proces pentru recuperarea pensiei speciale

Conform comunicatului prin care procurorii DNA au dispus reținerea șefului CJ Vaslui Dumitru Buzatu pentru 24 de ore, baronul PSD a negociat șpaga...
Ultima oră
Pe aceeași temă
Modifică setările cookies