25.7 C
București
marți, 21 mai 2024
AcasăEconomieEconomie internaționalCazacu, XTB: Dolarul american și francul elvețian rămân în atenția investitorilor

Cazacu, XTB: Dolarul american și francul elvețian rămân în atenția investitorilor

Dolarul american ar putea rămâne în atenția investitorilor ca „port de refugiu” financiar sigur, pe termen mediu, deși sunt posibile corecții tehnice, avertizează Claudiu Cazacu, Consulting Strategist în cadrul XTB România.

Dolarul american s-a apreciat accentuat, nu doar față de Euro, ci și față de alte monede majore, între care lira sterlină, yenul japonez sau yuanul chinezesc.

Euro a pierdut 7,5% anul acesta, iar lira sterlină 8,9%, în ambele cazuri aproape întreaga depreciere realizându-se după 24 februarie.

Față de francul elvețian, din 23 februarie până pe 10 mai, ora 20.00, dolarul a câștigat 8,5%, iar de la începutul anului, 9,2%.

Yenul japonez s-a retras cu 13,2% în același interval.

Yuanul a cedat 6,1% tot de la începutul anului.

Direcția de migrare a capitalurilor a fost clară și intensitatea mișcării, puternică.

În tărâmul valutar, dolarul american a dominat clar, oferind refugiu, dar, spre deosebire de alte situații din trecut, fără a mai fi „ajutat” în acest „efort” de alte monede.

Singurul „port” adevărat, sau cel puțin, cel mai bun adăpost – pentru că, în termeni relativi, în anumite perioade, francul elvețian a oferit, la rândul său, refugiu – a fost dolarul american.

Ce se poate spune despre monedele virtuale?

Bitcoin nu a trăit la înălțimea așteptărilor unor fani mai „vechi”: nu doar că nu a oferit siguranță, ci a pierdut teren considerabil, de la peste 46000 în deschidere și aproape 48000 dolari în vârful din prima zi a anului, la sub 30 000 pe 10 mai, înaintea unei ușoare reveniri care a dus deprecierea anului acesta la 32,2%.

Și aceasta, în teritoriul criptomonedelor, este o performanță foarte bună, alte titluri înregistrând deprecieri mult mai mari.

Astăzi inflația din SUA e așteptată a coborî la 8,2% de la 8,5% în aprilie. În privința seriei „core”, de bază, care nu ia în calcul anumite produse, se așteaptă o scădere la 6,2% de la 6,5% luna trecută.

Datele vor fi foarte intens urmărite, pentru a vedea dacă validează speranțele unor observatori pentru depășirea „vârfului”, și debutul unei perioade de reașezare.

Cu toate acestea, este de așteptat ca dobânzile să continue să crească.

În luna decembrie, în SUA rata dobânzii are cele mai mari șanse de a fi la 2,5-2,75% potrivit traderilor de la CME, în scădere față de estimarea de acum o săptămână, când prima șansă ar fi avut-o nivelul 2,75-3%.

Totuși, sunt repere mult peste cele din Europa, unde BCE încă dezbate momentul optim de ridicare a dobânzii de referință de la 0%, și continuă să injecteze lichiditate,  deși într-un ritm în scădere.

În această dimineață, randamentul la titluri de stat pe 10 ani atingea 2,93% în SUA și doar 0,97% în Germania.

Dolarul este susținut atât de nevoia de siguranță, alături de repatrierea unor capitaluri din jurisdicții văzute a fi mai riscante, cât și de dobânzile mai atrăgătoare.

Europa resimte, în plus, într-o manieră mult mai pronunțată, efectele negative ale luptelor din Ucraina, iar Marea Britanie este vulnerabilă, pe lângă acestea, la o pronunțată creștere a inflației, adăugată la neplăcerile provocate de Brexit.

Delicată este și situația celor care au luat credite cu dobândă fixă pentru doar 2 sau 5 ani, în Regatul Unit.

Dincolo de anumite ajustări tehnice sau de ordin temporar, pentru monede precum Euro sau lira sterlină este nevoie de o linie clară de încetare a conflictului pentru a reda șansa unei aprecieri durabile.

Dolarul american ar putea, în contextul actual, pe termen mediu, rămâne în atenția investitorilor, deși de la aceste niveluri, corecții tehnice sunt posibile.

În plusfrancul elvețian, în ciuda eforturilor importante ale băncii centrale, ar putea cunoaște o relativă înviorare în lunile următoare, atât față de Euro cât și față de dolarul american, pe măsură ce piețele vor redescoperi nevoia unui activ de refugiu alternativ și vor lua în calcul o încetinire sau chiar riscuri de recesiune anul viitor în SUA.

Pentru Euro și lira sterlină, salvarea ar veni dintr-o rapidă încetare a conflictului, fie și de ordin temporar, care să redea un optimism pronunțat în economiile respective și să susțină monedele. E un scenariu care, pentru moment, nu pare a fi în prim-planul probabilităților.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Cristina
Cristina
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite

Cum să alegi o florărie online de încredere și să te bucuri de servicii de calitate 

În lumea digitală de astăzi, alegerea unei florării online de încredere poate fi o provocare. Cu o mulțime de opțiuni disponibile, cum vei putea...

Tipuri de gletiere: care sunt și cum alegi modelul potrivit?

Ai în plan finisarea suprafețelor cu glet sau placarea pereților și a podelelor cu plăci...

Benjamin Netanyahu este „dezgustat” de mandatul de arestare cerut de către procurorul-şef al CPI Karim Khan

Premierul israelian Benjamin Netanyahu anunţă luni că ”respinge cu dezgust” mandate de arestare cerute de către procurorul-şef Curţii Penale Internaţionale (CPI) Karim Khan, atât...
Ultima oră
Pe aceeași temă