13.7 C
București
duminică, 28 aprilie 2024
AcasăEconomieEconomie internaționalBulgaria poate intra în Zona Euro în anul 2025

Bulgaria poate intra în Zona Euro în anul 2025

Bulgaria poate intra în Zona Euro la data de 1 ianuarie 2025, adică în mai puțin de doi ani.

O estimare în acest sens a fost făcută de Valdis Dombrovskis, vicepreședinte al Comisiei Europene, într-o declarație pentru presa din Bulgaria. “Data posibilă pentru adoptarea monedei Euro în Bulgaria este 1 ianuarie 2025”, a opinat Valdis Dombrovskis.

Vicepreședintele Comisiei Europene a explicat că, prin tradiție, o țară intră în Zona Euro la data de 1 ianuarie a unui an. Acest lucru nu înseamnă că un alt moment al unui an este exclus, însă e mai simplu pentru o țară să adopte o monedă nouă la 1 ianuarie, a explicat oficialul Comisiei Europene.

Anterior acestei declarații a vicepreședintelui Comisiei Europene, ministrul interimar de Finanțe al Bulgariei, Rositsa Velkova, opinase că Bulgaria ar putea adera la Zona Euro în vara anului 2024.

Teoretic, și România ar dori să intre în Zona Euro. Pentru România nu există însă niciun termen cert la care se poate atinge acest obiectiv. Acum trei săptămâni, președintele Iohannis recunoștea că România încă nu îndeplinește condițiile pentru Zona Euro.

Pentru orice țară, una dintre condițiile necesare trecerii la euro este să țină sub control inflația.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Ungaria a rămas în urma României la PIB-ul pe cap de locuitor

"România a întrecut Ungaria la PIB-ul pe cap de locuitor, iar românii sunt cu mult înaintea maghiarilor la consum", scrie, într-o analiză pentru Portfolio.hu,...

Doi tineri au murit după ce au intrat cu scuterul într-un podeț. FOTO

Doi tineri au murit, noaptea trecută, într-un accident rutier produs pe raza satului Budeni, ce aparţine de oraşul Dolhasca, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru...

Nicolae Ciucă comentează declarația lui Ciolacu. Premierul a susținut că Buzăul nu este în Moldova

La sediul Biroului Electoral Municipal, Nicolae Ciucă a fost întrebat despre comentariile premierului Marcel Ciolacu privind locația Buzăului și aluzia sa la un posibil...
Ultima oră
Pe aceeași temă