21.3 C
București
duminică, 28 aprilie 2024
AcasăEconomieEconomie internăVilă spectaculoasă din Centrul Capitalei, la vânzare pentru 930.000 euro

Vilă spectaculoasă din Centrul Capitalei, la vânzare pentru 930.000 euro

O vilă proiectată la începutul secolului XX cu elemente de factură franțuzească și Art Nouveau, amplasată pe o arteră liniștită din centrul capitalei, având o curte impresionantă cu viță de vie și pomi fructiferi, cu detalii arhitecturale remarcabil de bine păstrate, se vinde cu 930.000 euro.

Are peste zece camere dispuse pe mai multe niveluri și un garaj cu acces distinct. Are aproximativ 450 metri pătrați împărțiți între demisol, parter înalt, etaj retras și pod înalt, care se poate amenaja ca spațiu util.

Terenul pe care se află amplasată vila are o suprafață foarte generoasă, de 740 mp, din care o curte liberă de peste 530 mp. De asemenea, în spatele curții există un garaj care s-a păstrat intact de-a lungul timpului.

Vila impresionează de la prima vedere: dincolo de o bogată boltă de viță de vie care toamna devine un deliciu pentru orice privitor, bovindoul său cu o formă atipică peisajului bucureștean amintește de arhitectura Art Nouveau, foarte rar întâlnită în sudul țării noastre și în vechiul regat.

Parterul are o suprafață generoasă de 182 mp la care se adaugă terase și balcoane elegante, ajungând la o suprafață totală de 215 mp. Este împărțit în patru camere largi, o bucătărie, holul central extrem de elegant de 16mp, două băi, un wc de serviciu și câteva spații de depozitare.

Cel care a ridicat această vilă a fost Ilie Mecu, economist şi specialist bancar, cu o carieră de peste 40 de ani în cadrul Băncii Naţionale a României. În 1927 devenea inspector general în centrala BNR. Vila a intrat în posesia actualilor proprietari în anii 1990.

Răzvan Zamfir
Răzvan Zamfir
Răzvan este în presă de două decenii, fiind jurnalist atât de presă scrisă cât și de online. Și-a început cariera scriind articolele la mașina de scris, fiind licențiat în filosofie. Și-a perfectat apoi cunoștințele în jurnalismul de business și financiar. Are în portofoliu nume mari de presă precum Bursa, Capital, Business Cover – pe care l-a coordonat, Economica sau Economedia. Este autor România Liberă din iulie 2023.
Cele mai citite

Recent eliberat din închisoare, prins în flagrant în timp ce transporta 7 grame de heroină

La data de 26.04.2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Iași au decis reținerea unui individ,...

Florinel Coman, după ce FCSB a cucerit primul titlu din ultimii 9 ani: „E un moment unic care va rămâne în inima mea”

FCSB a învins-o pe Farul cu 2-1, sâmbătă seara, pe Arena Națională, și a cucerit un nou titlu după 9 ani de așteptare. La...

Rusia – Ucraina, ziua 774. Ucraina ar fi retras tancurile Abrams de pe linia frontului

Ucraina ar fi retras tancurile Abrams M1A1, de fabricație americană, de pe linia frontului, pe motiv că s-ar fi dovedit prea vulnerabile în fața...
Ultima oră
Pe aceeași temă