15 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăEconomieEconomie internăRectificarea bugetară vine cu surprize neașteptate

Rectificarea bugetară vine cu surprize neașteptate

Dan Vîlceanu, actual ministru interimar al Finanțelor și ministru propus la Fondurile Europene, a declarat miercuri că nu există nicio gaură în buget, aşa cum susţinea Raluca Turcan, şi că viitorul Guvern Ciucă va aproba vineri rectificarea bugetară, potrivit News.ro.

„Nu există o gaură. Este o rectificare bugetară care, în condiţiile în care nu am fi avut această criză politică, s-ar fi întâmplat deja şi nu aveam această discuţie. Deci această discuţie există acum pentru că doamna Turcan a fost supărată. Nu am putut să facem rectificarea bugetară, nefiind un Guvern cu puteri depline, mai devreme. Atâta tot. Vineri, din câte ştiu, va fi adoptată rectificarea bugetară şi nu vor exista niciun fel de problem la plata salariilor, pensiilor sau altor drepturi către cetăţenii români.

Întrebat dacă a discutat cu viitorul ministru de Finanţe Adrian Câciu despre bugetul pe anul viitor, Dan Vîlceanu a răspuns: „Da, lucrasem în minister şi până acum la o proiecţie de buget. Ea este acolo”.

„Vreau să vă spun că în scurt timp va apărea şi execuţia bugetară la 10 luni şi o să vedeţi o situaţie economică bună a României, cu încasări bune, cu cheltuieli ţinute în frâu. Legat şi de rectificarea bugetară, mi s-a părut corect să fie viitorul ministru acolo pentru că va semna această rectificare bugetară şi proiectul de buget este, până la urmă, în sarcina viitorului ministru. Eu am lăsat doar o estimare pentru bugetul pe anul viitor”, a mai spus Vîlceanu, citat de News.ro.

Cristina Corpaci
Cristina Corpaci
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite

Gigantul german BASF are un nou CEO

Markus Kamieth a fost numit preşedinte al Consiliului de Administraţie al conglomeratului german BASF SE, a informat compania prin intermediul unui comunicat transmis către...

Rusia susține că va avea “ținte legitime” în Polonia, dacă această țară va găzdui arme nucleare americane

"Instalațiile relevante" din Polonia vor deveni "ținte legitime" pentru Rusia, dacă această țară va primi pe teritoriul ei arme nucleare ale Statelor Unite. Acest avertisment...

De ce să alegi călătoria cu autobuzul sau autocarul de la Bucureşti la Chişinău?

Călătoria cu autobuzul sau autocarul de la București la Chișinău poate fi o opțiune excelentă pentru cei care caută o modalitate confortabilă și accesibilă...
Ultima oră
Pe aceeași temă