6 C
București
joi, 12 decembrie 2024
AcasăEconomieEconomie internăRăzboiul din Ucraina, lovitura finală. FMI ne atenționează de ce e mai...

Războiul din Ucraina, lovitura finală. FMI ne atenționează de ce e mai rău

Cu cât războiul din Ucraina se prelungește, cu atât impactul asupra economiei la nivel internațional va fi devastator, este avertismentul Fondului Monetar Internațional.

Dacă în urmă cu doi ani ne plângeam de criza sanitară care a băgat în faliment un procent semnificativ al marilor companii, a venit criza energetică în toamna anului trecut, când prețurile s-au dublat, dar acum războiul din Ucraina pare că instalează cu acte în regulă acea criză economică despre care se tot vorbește de ceva vreme și care va fi una mult mai drastică, aproape incomparabilă cu cea din 2008-2009, când majoritatea statelor au luat măsuri drastice de reducere a veniturilor.

”Preţurile la energie şi la mărfuri, inclusiv grâul şi alte cereale, au crescut, adăugându-se la presiunile inflaţioniste cauzate de întreruperile lanţului de aprovizionare şi de revenirea din cauza pandemiei de Covid-19.

Şocurile de preţ vor avea un impact la nivel mondial, în special asupra gospodăriilor sărace pentru care alimentele şi combustibilul reprezintă o proporţie mai mare a cheltuielilor. Dacă conflictul ar escalada, daunele economice ar fi cu atât mai devastatoare”, avertizează FMI.  

La noi în țară, lucrurile ar putea fi rezolvate prin urgentarea de noi investiții sunt de părere experții în domeniu și ar trebui să pornim de la asigurarea hranei populației și a producției de energie.

,,Noi trebuie să ne facem planuri, cum ar fi înființarea de fabrici pe teritoriul României, programe de dezvoltare a sectorului agricol, prin care să asigurăm hrana populației. Trebuie să dezvoltăm sectorul energetic, să alocăm resurse noi la Cernavodă pentru a avea energie electrică.„, este de părere consultantul fiscal Adrian Bența.

Nu sunt lucruri greu de realizat, mai ales că avem deja rezervate peste 29 de miliarde de euro, bani pe care trebuie să-i cheltuim pe investiții.

Situația războiului din Ucraina afectează întreaga lume pe mai multe paliere. Ucraina, cel mai mare exportator de cereale, este distrusă bucată cu bucată de Rusia, ceea ce face ca produsele de panificație și nu numai să se scumpească.

De altfel, primele scumpiri în acest sens au fost deja înregistrate, dar mai urmează și altele, estimează experții.

,,Dacă conflictul se prelungeşte, preţurile revin pe o tendinţă crescătoare. Preţurile vor creşte undeva între 10 şi 20 la sută, probabil.”, spune Dragoș Cabat, analist economic.

Anul comercial trecut, România a devenit cel mai mare exportator de cereale din Uniunea Europeană. Ţara noastră a trimis în afara spațiului comunitar 7,6 milioane de tone de cereale, potrivit Comisiei Europene.

Și Michael Scannell, director Dizivia de Agricultură, Comisia Europeană a declarat că: „Consecințele agresiunii Rusiei vor avea un impact major asupra sectorului agroalimentar și va fi dureros. Dar trebuie să suportăm această durere. Atenția noastră este îndreptată spre porturile Mării Negre, de unde pleacă exporturile ucrainene, iar acolo comerțul este înghețat.

Sancțiunile impuse împotriva Rusiei se vor revărsa asupra lumii, în special asupra Europei, care este dependentă de gaze.

Și celelalte companii care și-au închis porțile în această țară vor avea de suferit. FMI apreciază că, deşi este prea devreme pentru a se contabiliza impactul total al sancţiunilor financiare impuse Rusiei, s-a observat deja o scădere bruscă a preţurilor activelor, precum şi a cursului de schimb al rublei. 

,,Ţările care au legături economice foarte strânse cu Ucraina şi Rusia sunt expuse unui risc deosebit de penurie şi întreruperi în aprovizionare şi sunt cele mai afectate de fluxurile tot mai mari de refugiaţi.”, mai anunță reprezentanții conduși de Kristalina Georgieva.

Urmărește România Liberă pe  Facebook și Google News!

Cristina Corpaci
Cristina Corpaci
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite

Elena Udrea așteaptă decizia ÎCCJ privind revizuirea condamnării în dosarul „Gala Bute”

Elena Udrea se află, în prezent, încarcerată la Penitenciarul Târgșor, după ce în iunie 2022 a fost extrădată din Bulgaria Fostul ministru al Turismului, Elena...

UE dă noi sancțiuni ce vizează în special „flota fantomă” a Rusiei

Ambasadorii statelor membre ale Uniunii Europene au convenit miercuri asupra celui de-al 15-lea set de sancţiuni împotriva Rusiei în legătură cu războiul său de...

Exclusiv Nou sondaj ECFR: Cei mai mulți britanici și europeni susțin aprofundarea relațiilor și sunt disponibili să ignore liniile roșii; votanții Brexit sprijină libera...

Un nou sondaj de opinie publică, cu 9.278 de respondenți din 6 țări, publicat astăzi de Consiliul European pentru Relații Externe (ECFR), relevă că...
Ultima oră
Pe aceeași temă