29.5 C
București
luni, 3 august 2026
AcasăEconomieEconomie internăAgenția Fitch a menținut ratingul României

Agenția Fitch a menținut ratingul României

Agenția Fitch a menținut ratingul României, anunță Ministerul de Finanțe printr-un comunicat de presă.

Fitch a confirmat ratingul suveran aferent datoriei guvernamentale a României la BBB- pentru datoria pe termen lung în valută şi perspectiva negativă.

„Decizia agenţiei reprezintă un semnal pentru România de a continua într-un ritm susţinut politicile fiscal-bugetare, planurile de reformă şi de investiţii asumate pentru următorii ani”, susține ministrul de Finanţe, Dan Vîlceanu.

Agenția Fitch a menținut ratingul României

Decizia de menținere a ratingului României ține cont de nivelul datoriei guvernamentale și de nivelul PIB pe cap de locuitor. Un element negativ este însă nivelul ridicat al datoriei externe nete. Un alt element critic este criza politică din România. Ea s-a agravat prin demiterea ministrului Stelian Ion, care a generat retragerea din Guvern și a celorlalți miniștri USR. Unii dintre acești miniștri aveau atribuții economice. Unul dintre politicienii USR care s-au retras din guvernul Cîțu a fost chiar ministrul Economiei, Claudiu Năsui.

„Lipsa progreselor în implementarea refomelor, care să conducă la o creştere mai rapidă decât se preconizează a datoriei publice, ar putea conduce la o acţiune negativă de rating”, anunța Fitch în septembrie 2021.

Agenția americană Fitch reconfirmase ratingul României la nivelul BBB- și în aprilie 2021. Principalele agenții internaționale de rating sunt Fitch, Moodys și Standard & Poors.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

MAE: Niciun român nu a fost implicat în accidentul aviatic din Grecia. Autoritățile verifică în continuare situația victimelor

Modulul de pompieri români trimis în cadrul Mecanismului European de Protecție Civilă acționează exclusiv la sol, în altă regiune decât cea în care s-a...

Statul Major al Ucrainei: Rusia ar fi pierdut peste 1,45 milioane de militari de la începutul invaziei

Rusia a pierdut aproximativ 1.450.510 militari de la declanșarea invaziei la scară largă în Ucraina, pe 24 februarie 2022, potrivit celui mai recent raport...

A schimbat istoria la doar 16 ani! Performanța care reaprinde comparațiile cu Maria Sharapova

Kristina Liutova a cucerit titlul WTA 250 de la Memphis după un parcurs spectaculos început din calificări.Kristina Liutova a reușit una dintre cele mai...
Ultima oră
Pe aceeași temă