26.3 C
București
duminică, 7 iunie 2026
AcasăEconomieEconomie internăPSD cere dezbatere pe tema energiei la Parlamentul European

PSD cere dezbatere pe tema energiei la Parlamentul European

PSD cere dezbatere pe tema energiei la Parlamentul European, a anunțat, miercuri, senatorul PSD Alfred Laurențiu Mihai.

„Delegaţia PSD din Parlamentul European a cerut dezbaterea prioritară, într-o sesiune plenară din luna octombrie, pentru combaterea creșterii prețurilor la energie”, a anunțat senatorul.

Potrivit acestuia, „Delegația PSD din Parlamentul European a solicitat o dezbatere de urgență și adoptarea unei rezoluții pe tema creșterii prețurilor la energie”.

La începutul acestei luni, la propunerea PSD, în plenul Parlamentului a fost introdusă propunerea de înființare a unei noi comisii. Este vorba de „Comisia parlamentară de anchetă pentru stabilirea cauzelor creșterii substanțiale a prețurilor gazelor naturale și energiei electrice”.

„Am decis să solicităm înfiinţarea unei comisii de anchetă la nivelul Parlamentului, cu audierea ministrului Energiei, Virgil Popescu, a preşedintelui Consiliului Concurenţei, a Protecţiei Consumatorului şi ANRE. Noi credem că s-a ajuns prea departe în toată această nebunie de creştere de preţuri”, declara Sorin Grindeanu, vicepreședintele PSD.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

AEI avertizează că războiul dronelor poate transforma România într-o zonă vulnerabilă energetic

Președintele AEI, Dumitru Chisăliță, susține că România riscă să devină vulnerabilă, din cauza tolerării unor operațiuni considerate opace, în zona petrolieră a Mării NegreRomânia...

Furtuni, grindină și vijelii în jumătate de țară: ANM anunță două zile de instabilitate atmosferică

Specialiștii anunță episoade de instabilitate atmosferică accentuată, cu averse puternice, vijelii ce pot atinge viteze de 50-70 km/h și grindinăMeteorologii au emis avertizări...

Renașterea mașinilor mici electrice: Bruxelles-ul împinge un nou segment auto, iar producătorii răspund rapid

Planul Comisiei Europene de a crea o categorie dedicată de vehicule electrice accesibile, cunoscută sub numele de „E-Cars”, a declanșat o schimbare vizibilă în...
Ultima oră
Pe aceeași temă