12.9 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăEconomieEconomie internăONRC: Peste 3.400 de firme şi PFA au intrat în insolvenţă anul...

ONRC: Peste 3.400 de firme şi PFA au intrat în insolvenţă anul acesta

Numărul societăţilor comerciale şi al persoanelor fizice autorizate (PFA) intrate în insolvenţă a crescut cu 11,9% în primele şase luni din 2022, comparativ cu perioada similară a anului trecut, fiind înregistrate 3.417 de insolvenţe, conform datelor publicate pe site-ul Oficiului Naţional al Registrului Comerţului.

Cele mai multe firme şi PFA-uri intrate în insolvenţă au fost înregistrate în Bucureşti, respectiv 599, însă au fost în scădere cu 0,83% faţă de primul semestru din 2021.

Pe locurile următoare în ierarhia insolvenţelor se află judeţele Bihor, cu 290 de insolvenţe (plus 29,46%), Cluj – 241(minus 9,40%) şi Timiş – 164 (plus 7,89%).

Cele mai puţine insolvenţe s-au înregistrat în judeţele Gorj, respectiv 13 în scădere cu 56,67 faţă de aceeaşi perioadă din 2021, Harghita – 16 (dublu faţă de perioada similară din 2021) şi Botoşani – 19 (plus 5,56%).

Pe domenii de activitate, cel mai mare număr de insolvenţe a fost consemnat în comerţul cu ridicata, amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor, respectiv 884 (minus 5,15% faţă de primele şase luni din 2021), construcţii – 670 (plus 31,63%) şi industria prelucrătoare – 422 (plus 9,9%).

În luna iunie 2022 au fost înregistrate 609 insolvenţe, cele mai multe în Bucureşti (100), Cluj (55), Bihor (48) şi Iaşi (30).

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Cristina Corpaci
Cristina Corpaci
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite

Sorina Pintea, condamnată la închisoare

Sorina Pintea, fost ministru al Sănătăţii, a fost condamnată la 3 ani şi 6 luni cu executare, printr-o sentinţă pronunţată, astăzi, de Tribunalul Cluj."În...

VIDEO. Zeljko Kopic, înaintea meciului cu FC Voluntari: „Este un joc crucial pentru noi”

Zeljko Kopic, antrenorul lui Dinamo, crede că partida cu FC Voluntari, din etapa a 7-a a play-out-ului, care se va disputa în această seară...

Fostul președinte Ion Iliescu, audiat acasă de procurori, în dosarul Mineriadei

O echipă de anchetatori de la Parchetul General a mers, vineri dimineaţa, la locuinţa lui Ion Iliescu, pentru a-l anunţa pe fostul preşedinte că...
Ultima oră
Pe aceeași temă