13.9 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăEconomieEconomie internăINS: 45,4 milioane tone mărfuri, încărcate/descărcate, în primele nouă luni

INS: 45,4 milioane tone mărfuri, încărcate/descărcate, în primele nouă luni

Mărfurile încărcate şi descărcate în porturile în care sunt operate nave maritime au totalizat, în primele nouă luni ale acestui an, 45,443 milioane tone, în timp ce transportul de containere a însumat 502.000 TEU, conform datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică.

În transportul pe căi navigabile interioare au fost înregistrate 21,446 milioane tone.

Volumul total a crescut, în transportul portuar maritim cu 13,9% faţă de perioada similară a anului precedent, fiind înregistrată o creştere cu 10,3% la mărfurile încărcate şi cu 17,7% la mărfurile descărcate. Volumul total al transportului pe căi navigabile interioare a scăzut cu 12,1%, diminuare determinată de evoluţia negativă înregistrată de transportul naţional (minus 32,9%).

În transportul portuar maritim, porturile în care a fost desfăşurată cea mai intensă activitate în perioada 1 ianuarie -30 septembrie au fost Constanţa, cu o pondere de 95,2%, şi Galaţi, cu o pondere de 3,6%. A fost transportat cu preponderenţă tipul de încărcătură vrac solid, şi a însumat 25,892 milioane tone.

Cele mai însemnate cantităţi de mărfuri încărcate şi descărcate au fost înregistrate în relaţie cu următorii parteneri: Rusia (8,24 milioane tone) şi Turcia (7,303 milioane tone). Dintre statele membre ale Uniunii Europene, Spania (2,173 milioane tone) şi Grecia (1,385 milioane tone) au înregistrat cele mai mari volume de mărfuri transportate.

Cantităţile cele mai însemnate de mărfuri încărcate au fost Produse agricole, din vânătoare şi silvicultură; peşte şi alte produse din pescuit în proporţie de 66,2%. În ceea ce priveşte descărcările, ponderea a fost deţinută de Cărbune şi lignit, ţiţei şi gaze naturale, respectiv 36,9%.

În portul Constanţa, cele mai însemnate cantităţi de mărfuri încărcate în primele nouă luni din 2022 au fost Produse agricole, din vânătoare şi silvicultură; peşte şi alte produse din pescuit în proporţie de 67,8%. Dintre mărfurile descărcate, ponderea cea mai însemnată a fost deţinută de Cărbune şi lignit, ţiţei şi gaze naturale, în proporţie de 38,2%.

În ceea ce priveşte transporturile pe căi navigabile, porturile în care au fost înregistrate cele mai mari cantităţi de mărfuri au fost Constanţa, cu o pondere de 53,%, şi Galaţi, cu o pondere de 18%.

Cristina
Cristina
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite

China denunță sancțiunile SUA împotriva companiilor chineze ce ajută Rusia

China a afirmat că va lua "măsurile necesare" după anunţarea de către Washington a unor noi sancţiuni menite să paralizeze capacităţile militare şi industriale...

China denunță sancțiunile SUA împotriva companiilor chineze ce ajută Rusia

China a afirmat că va lua "măsurile necesare" după anunţarea de către Washington a unor noi sancţiuni menite să paralizeze capacităţile militare şi industriale...

Ministerul Finanţelor a planificat împrumuturi de la băncile comerciale în valoare de 6 miliarde de lei

Ministerul Finanţelor a planificat să se împrumute, luna aceasta, cu aproape 6 miliarde de lei de la băncile comerciale. Suma este mai mică cu...
Ultima oră
Pe aceeași temă