16.6 C
București
vineri, 10 iulie 2026
AcasăEconomieEconomie internăCe pensionari ar putea să dea înapoi cardurile sociale de 250 de...

Ce pensionari ar putea să dea înapoi cardurile sociale de 250 de lei

Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a început la 10 iunie distribuirea primelor carduri pe care sunt încărcate voucherele sociale în valoare de 250 de lei, pe care 2,5 milioane de români le primesc prin programul „Sprijin pentru România”.

Unii dintre pensionarii care au primit cardurile sociale vor trebui să le returneze. Este vorba despre pensionarii care sunt instituţionalizaţi şi care nu au anunţat casele de pensii că se află în astfel de centre, transmite România TV.

Ministerul Muncii a transmis că pensionarii care nu au transmis la casele de pensii faptul că sunt internaţi în aziluri primesc aceste carduri însă sunt obligaţi să le restituie, pentru că, aflându-se instituţionalizaţi, nu au voie să folosească aceste vouchere de 50 de euro.

Până în prezent, Compania Națională Poșta Română a reușit să livreze peste 350.000 de carduri, iar pragul pe care îl va atinge la acest final de săptămână va fi de 500.000. De asemenea, până la finalul săptămânii viitoare, reprezentanții Poștei anunță livrarea altor 400.000 de carduri. Precizăm că la sediul MIPE au loc ședințe săptămânale alături de reprezentanții emitenților de carduri și reprezentanții Poștei Române, pentru coordonarea și verificarea distribuirilor, precum și pentru identificare de potențiale probleme ce pot provoca întârzieri în proces.

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Cristina Corpaci
Cristina Corpaci
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă