24.6 C
București
marți, 7 iulie 2026
AcasăEconomieEconomie internăCând este de așteptat un nou val de scumpiri la energie electrică

Când este de așteptat un nou val de scumpiri la energie electrică

Vicepreşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), Zoltan Nagy-Bege, le-a recomandat joi clienţilor casnici de energie electrică care nu au semnat până în prezent un contract pe piaţa concurenţială să semneze în lunile noiembrie sau decembrie noul contract.

El susține că este de aşteptat ca preţurile de serviciu universal să crească de la 1 ianuarie 2022.

„Va mai exista un val (de scumpiri în energie, n.r.); momentan, pentru aceşti clienţi inactivi la energie electrică, preţurile de serviciu universal valabile se aplică de la 1 iulie şi sunt valabile până la sfârşitul anului, până la 31 decembrie. Clienţii vor primi notificări în lunile noiembrie şi decembrie cu privire la preţul care se va aplica în semestrul I al anului 2022. Este foarte important: momentan, aceste preţuri de serviciu universal care se aplică pentru aceşti clienţi pentru semestrul II 2021 sunt printre cele mai bune din piaţă, nu prea există preţuri mai bune. Dar este de aşteptat ca aceste preţuri să crească de la 1 ianuarie, iar sfatul meu pentru aceşti consumatori este să fie foarte atenţi la notificările pe care le vor primi în noiembrie şi decembrie, să facă atunci comparaţia cu ofertele care vor fi disponibile în piaţă pentru perioada de după 1 ianuarie şi să facă o alegere în acel moment”, a declarat Zoltan Nagy-Bege, în cadrul unei dezbateri organizată de DC News.

Vicepreşedintele ANRE a apreciat că românii sunt pe primul loc în UE în ceea ce priveşte ritmul crescut al numărului de clienţi de electricitate care au trecut la piaţa concurenţială de la începutul anului şi până în prezent.

Nagy-Bege a participat la dezbaterea online cu tema „Plafonare versus compensare. Soluţia salvatoare pentru tema momentului: facturile la energie şi gaze naturale”, organizată de DC News Media Group.

Citește și: În sfârșit, ANRE ia măsuri clare! Amenzi de milioane de lei pentru facturile umflate

Cele mai citite

Rezultatele la Bacalaureat 2026: aproape 75% dintre candidați au promovat înainte de contestații

Rezultatele sunt considerabil mai bune în cazul elevilor care au terminat liceul în acest an, unde rata de promovare a ajuns la 79,7%Ministerul Educației...

Prognoza ANM pentru următoarele patru săptămâni: vreme mai caldă spre finalul lunii și ploi puține în mare parte din țară

Ploile vor fi puține în aproape toată țara, iar lipsa precipitațiilor va fi resimțită mai accentuat în vestAdministrația Națională de Meteorologie (ANM) estimează că,...

Percheziții în Ialomița după suspiciuni de pescuit ilegal, mascat drept cercetare științifică

În urma perchezițiilor, polițiștii au ridicat aproximativ 15 kilograme de pește din diverse specii, alte 19 kilograme de sturionPolițiștii au descins, marți, în 12...
Ultima oră
Pe aceeași temă