13.2 C
București
vineri, 10 mai 2024
AcasăEconomieEconomie internăAproape jumătate de milion de pensii speciale, plătite în martie

Aproape jumătate de milion de pensii speciale, plătite în martie

Un număr de 420.512 persoane beneficiau, în luna martie, de pensii şi indemnizaţii prevăzute de legi speciale, conform datelor centralizate de Casa Naţională de Pensii Publice.

Cel mai mare număr de persoane se înregistra în cazul beneficiarilor de indemnizaţii conform D.L. nr. 118/1990 – privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatură instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv 162.527. Indemnizaţia medie era de 1.383 lei.

Un număr de 21.599 persoane beneficiau de o indemnizaţie medie de 853 lei, conform Legii nr. 49/1991 şi Legii nr. 44/1994 – privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război, şi 67.632 persoane erau beneficiare de indemnizaţii conform Legii nr. 189/2000 – privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.105/1999 pentru modificarea şi completarea Decretului-Lege nr.118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatură instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările ulterioare, suma medie plătită fiind de 788 lei.

În ceea ce priveşte beneficiarii de indemnizaţii conform Legii nr. 309/2002 – privind recunoaşterea şi acordarea unor drepturi persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii în perioada 1950-1961, aceştia erau de 54.489, suma medie plătită fiind de 75 de lei.

Beneficiarii de indemnizaţii cf. Legii nr. 341/2004 – recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989 erau în număr de 12.977 lei, aceştia primind o sumă medie de 1.901 lei.

Cristina
Cristina
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite

Crește numărul sportivilor români calificați la Jocurile Olimpice! Alin Alexuc și-a câștigat biletul pentru Paris

Numărul sportivilor români calificați la Jocurile Olimpice de la Paris a ajuns la 83, după ce luptătorul Alin Alexuc-Ciurariu a obţinut victorii pe linie...

Puținele studii ale lui Piedone nu afectează activitatea de primar-gospodar: poți desena băncuțe și dacă știi să faci liniuțe și bastonașe

Ilustrație: Marian Avramescu Foarte mulți cârcotași au criticat studiile primarului sectorului 5 al Capitalei, Cristian Popescu – Piedone, candidat pentru funcția de edil-șef. Gurile rele...

Anunț de ultimă oră despre starea de sănătate a lui Florin Piersic! Actorul a fost supus unei noi intervenții chirurgicale

Spitalul de Ortopedie „Foişor” a anunțat că în acest moment Florin Piersic se află în ATI într-o stare stabilă, după ce în cursul acestei...
Ultima oră
Pe aceeași temă