9.9 C
București
sâmbătă, 16 martie 2024
AcasăEconomieEconomie internăA început haosul despăgubirilor în cazul Euroins. Un nou mesaj al companiei...

A început haosul despăgubirilor în cazul Euroins. Un nou mesaj al companiei către clienți

După prăbușirea companiei Euroins s-a îngroșat rândul despăgubiților, astfel că Fondul de Garantare a Asiguraților (FGA) e ultima speranță a șoferilor, doar că păgubiților li se cere multă răbdare. Nici acest fond nu este un sac fără fund, așa că va fi o procedură de durată pentru că vorbim despre un asigurator cu 2.8 milioane de clienți.

La nici 10 zile de când Autoritatea de Supraveghere Financiară a retras autorizația de funcționare a companiei de asigurări auto, potrivit unor surse au fost deja depuse mii de cereri de recuperare a banilor de la Fondul de garantare. Problema este că mulți dintre șoferii care nici nu și-au recuperat banii de la City Insurance și și-au făcut asigurări la Euroins sunt acum dublu păgubiți pentru că Fondul de Garantare a plătit abia jumătate din pagube în aproape un an și jumătate, astfel că mulți o vor lua de la capăt acum.

Compania Euroins care a anunțat că va da în judecată ASF-ul și va cere daune de 500 de milioane de euro este obligată să-și anunțe clienții ce trebuie să facă în situația dată în care a rămas fără licență de funcționare.

,,Asigurații au dreptul de a recupera primele de asigurare, achitate în cadrul contractelor, pentru perioada în care riscul nu a fost acoperit de Euroins Romania S.A., ca urmare a încetării contractelor de asigurare. Denunţarea contractului de asigurare de către una dintre părţi se poate efectua numai cu respectarea unui termen de preaviz de cel puţin 20 de zile calculate de la data primirii notificării de către cealaltă parte.”, au transmis reprezentanții companiei Euroins.

Mai departe, au mai spus oficialii companiei bulgare, procedura de recuerare a banilor se face în două etape: Denunțarea contractelor de asigurare încheiate cu Societatea Euroins Romania Asigurare Reasigurare S.A. se face prin transmiterea notificării de reziliere la Euroins. Cererea de denuntare trebuie sa contina obligatoriu serie si numar polita de asigurare, copie CI/BI sau imputernicire in cazul asiguratilor persoane juridice și se transmite pe adresa de e-mail dedicată: reziliere@euroins.ro. și 2. Cererea de restituire a primelor de asigurare se înaintează la Fondul de Garantare a Asiguraților, documentele necesare putând fi consultate pe site-ul www.fgaromania.ro.

Toți clienții și păgubiții Euroins au la dispoziție un termen de 60 de zile în care Fondul de Garantare a Asiguraților poate să facă plăți către clienții (care vor să li se restituie restul din prima RCA plătită deja) sau păgubiții RCA ai acestei companii, în limita a 500.000 de lei pentru fiecare contract de asigurare.

Între timp, pe rețele sociale se discută despre o mobilizare în stradă a șoferilor păgubiți, însă momentan nu s-a luat nicio decizie cu privire la un eventual protest. Majoritate șoferilor sunt revoltați că nu își primesc banii la timp de la fondul de garantare, că ASF nu a intervenit la timp pe piața polițelor RCA și că tarifele vor crește din nou și mai mult. Deși în primă fază s-a discutat despre o posibilă plafonare a polițelor RCA pe o perioadă de 6 luni, ulterior această propunere a fost retrasă de ASF pe motiv că ar încălca anumite norme de reglementare la nivel european. Chiar și cu această plafonare, șoferii s-au plâns că ei nu au niciun control asupra prețului practicat în luna martie a anului trecut și că această reglementare nu îi va ajuta. De cealalată parte, asiguratorii care au ajuns să încaseze dublu pe polițe în ultimul an s-au declarat nemulțumiți de această propunere, spunând că vor ajunge să dea faliment.

Șoferii, în schimb, pare că sunt cei care plătesc greșelile ASF sau ale șefilor de acolo care încasează salarii de 15.000 de euro și motivează că legislația este cea care le pune piedici în a lua decizii mai drastice în privința asiguratorilor.

Dacă este tragem linie, noua conducere a ASF a reușit în mai puțin de doi ani să bage în faliment două companii mari de asigurare, de fapt principalii jucători, creând o pagubă totală de peste 700 milioane de euro, bani pe care populația îi va plăti.

În ceea ce privește, tragerea la răspundere a foștilor șefi ai City Insurance nu s-a făcut nici acum la aproximativ 18 luni de la declararea falimentului.

Cristina Corpaci
Cristina Corpaci
În presă din 2004. Am trecut pe rând de la reporter TVR, la Realitatea TV, Aleph TV și B1 TV. În presa online am lucrat la Rol.ro, Realitatea.net, mediafax.ro. Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic. Sunt doctorandă în Științele Comunicării la SNSPA, iar tema mea de cercetare este despre criza alimentară.
Cele mai citite

Conducerea Partidului Social-Democrat german (SPD) și-ar dori interzicerea partidului de extremă dreapta ‘Alternativa pentru Germania’ (AfD)

Conducerea Partidului Social-Democrat german (SPD) a afirmat sâmbătă că nu exclude posibilitatea interzicerii partidului de extremă dreapta 'Alternativa pentru Germania' (AfD), deşi aceasta ar...

România condamnă alegerile ruse din teritoriile ocupate temporar și anexate ilegal ale Ucrainei, dar și din Transnistria, Georgia, Abhazia și Osetia de Sud

România condamnă alegerile ruse în teritoriile ocupate temporar şi anexate ilegal ale Ucrainei, precum şi deschiderea secţiilor de votare în regiunea transnistreană a Republicii...

Mircea Geoană avertizează: “Trebuie să ne pregătim pentru încă câţiva ani de zile pentru o relaţie tensionată cu Rusia”

Mircea Geoană atenționează că va urma o perioadă lungă de tensiune cu Rusia. Într-un discurs susținut sâmbătă la Constanța, Geoană a subliniat că Rusia...
Ultima oră
Pe aceeași temă