15.7 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăEconomieEconomie internă1,8 miliarde de euro pentru sprijinirea românilor din categoriile vulnerabile

1,8 miliarde de euro pentru sprijinirea românilor din categoriile vulnerabile

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a anunțat că bugetul total alocat pentru sprijinirea persoanelor din categoriile vulnerabile va atinge în 2023 pragul de 1,8 miliarde de euro.

Aproximativ patru milioane de români vor beneficia de 1.400 de lei pentru a sprijini plata facturilor la energie, aproximativ 2,4 milioane de persoane vor primi șase noi tranșe de 250 de lei pentru achiziția de alimente și mese calde, iar aproximativ 400.000 de preșcolari și elevi din medii defavorizate vor primi vouchere de 500 de lei în noul an școlar pentru rechizite și îmbrăcăminte.

Aproximativ 15.000 de mame din categoriile defavorizate vor primi sprijin în valoare de 2.000 lei pentru trusouri, în primele 3 luni de la nașterea copiilor, prin tichete sociale pe suport electronic.

„Pentru consolidarea coeziunii sociale și reducerea sărăciei extreme, continuăm și în 2023 să acordăm diverse forme de ajutor din fonduri europene, cum sunt distribuirea de alimente de bază și vouchere pentru mese calde, vouchere pentru materiale școlare pentru copii, trusouri pentru nou-născuți și sprijin pentru compensarea facturilor la utilități.

Bugetul total pentru acest pachet de măsuri se ridică la aproximativ 1,8 miliarde de euro, iar vestea bună este că nu avem de gând să ne oprim aici.

În această perioadă lucrăm la mecanismele pentru noi soluții pentru categoriile vulnerabile, pentru a ne asigura că fiecare român, indiferent de situația cu care se confruntă, beneficiază de ajutor pentru toate nevoile imediate pe care le are. În funcție de îndeplinirea criteriilor de eligibilitate, vor fi gospodării care vor primi 1.400 de lei pentru utilități, pachetul cu produse alimentare și cele șase tranșe de 250 de lei pentru mese calde, dar și 500 de lei pentru haine și rechizitele celor mici”, a transmis ministrul Marcel Boloș.

Aproximativ 4 milioane de români vulnerabili primesc sprijin pentru compensarea prețurilor la energie în valoare nominală de 1.400 lei, care poate fi utilizat până la data de 31 decembrie 2023 și este acordat pe loc de consum/gospodărie vulnerabilă, în două tranșe, de 700 lei/semestru, în februarie și în septembrie. Procesul de distribuire a cardurilor către populație a început la 1 februarie 2023, urmând ca de la 20 februarie acestea să poată fi utilizate.

Beneficiază de măsură pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii aflați în evidența caselor de pensii sectoriale și beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special cu vârsta egală sau mai mare de 60 de ani și ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei, precum si pensionarii cu pensie de invaliditate, indiferent de vârstă și ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei; persoanele – copii și adulți – încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri proprii lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei; familiile beneficiare de alocație de susținere a familiei; familiile și persoanele singure care au stabilit dreptul la venit minim garantat.

Cristina
Cristina
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite

Columbia a anunțat că va rupe relațiile diplomatice cu Israelul

Președintele columbian Gustavo Petro a declarat, miercuri, că țara sa va rupe relațiile diplomatice cu Israelul, pe al cărui lider l-a acuzat de „genocid”...

Rețetă de Paște: Așa faci cel mai pufos cozonac

Aceasta rețetă de cozonac pufos cu nuca se caracterizează prin faptul că într-adevăr iți oferă secretele unui cozonac gustos și pufos, care nu se...

Semifinale Liga Campionilor: Borussia Dortmund a învins-o Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0)

Borussia Dortmund a învins-o pe Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0), miercuri seara, pe teren propriu, în prima manşă a semifinalelor Ligii Campionilor...
Ultima oră
Pe aceeași temă