10.2 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăEconomieCompania TAROM vrea să-și reia cursele tradiționale, inclusiv una peste Atlantic

Compania TAROM vrea să-și reia cursele tradiționale, inclusiv una peste Atlantic

Mădălina Mezei, directorul general al TAROM, a precizat că prima cursă internațională, dintre cele la care se renunțase, care va fi reluată, va fi o cursă transatlantică. Momentul reluării acestei curse va fi în anul 2020, a precizat Mădălina Mezei.

Aceasta a recunoscut că o mare problemă pentru companiile aeriene din țările est-europene, inclusiv pentru TAROM, a apărut în momentul în care țările respective au intrat în UE, dar liniile lor aeriene “erau nepregătite să facă față competiției Open Sky”. În cadrul acestei competiții, orice companie aeriană poate, teoretic, să deschidă noi rute, dar o asemenea decizie trebuie să țină cont de faptul că nicio rută nouă nu este rentabilă chiar de la început. Un asemenea exemplu ar fi cel invocat în anii trecuți, referitor la o cursă TAROM spre Luxemburg. Ea se poate deschide, dar ar fi, foarte probabil, nerentabilă.

Mădălina Mezei a fost reprezentant al TAROM în Belgia și a fost numită director general al TAROM acum o săptămână. Ea a dezvăluit, vineri, într-o întâlnire cu un grup restrâns de jurnaliști, că ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, i-ar fi dat, practic, mână liberă. 

“Mă bazez pe dumneavoastră că veți salva TAROM”, i-a spus ministrul Răzvan Cuc.

În vederea acestui obiectiv, Mădălina Mezei a precizat că lucrează la trei “scenarii” care ar putea fi aplicate în cazul TAROM, ca parte a unei strategii care va fi făcută publică, în cel mai optimist caz, peste o lună.

În mod cert, unul dintre obiectivele strategiei va fi înnoirea flotei TAROM. Primele aeronave la care se va renunța vor fi cele patru avioane Boeing 737-300, care sunt considerate “destul de învechite”, a precizat Mădălina Mezei.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă