30.8 C
București
vineri, 7 august 2026
AcasăEconomieCodirlaşu: Deprecierea leului va continua

Codirlaşu: Deprecierea leului va continua

Moneda naţională s-a depreciat puţin joi în raport cu euro, continuând practic trendul de depreciere început săptămâna trecută, situaţia politică internă deocamdată neavând influenţă asupra cursului, este de părere Adrian Codirlaşu, vicepreşedinte al Asociaţiei CFA România.

„Cursul s-a depreciat puţin. Practic a continuat trendul de depreciere început săptămâna trecută. Anticipaţiile CFA România sunt că deprecierea va continua, şi pentru orizontul de 12 luni este de 5,04 lei pentru un euro, iar pentru orizontul de 6 luni este de 4,98 de lei pentru un euro. Cursul de schimb euro-leu închide anul acesta sub 5 lei, urmând ca anul viitor să depăşească 5 lei. Ce determină lucrul acesta? Pe de o parte este inflaţia, care este mai mare decât cea din zona euro, precum şi dezechilibrele macro la nivelul României, în special cele de cont curent”, a declarat Adrian Codirlaşu, citat de Agerpres.

Întrebat dacă situaţia politică internă a influenţat situaţia cursului de schimb, Codîrlaşu a admis că „în cazul în care pică un guvern acest lucru poate afecta pieţele financiare pentru că se creează o aversiune la risc”, dar deocamdată aceasta nu a avut o influenţă.

Redactia
Redactiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

Clauză neașteptată în transferul lui Yan Diomande la Real Madrid! Detaliul care a ieșit la iveală

Transferul lui Yan Diomande la Real Madrid ascunde o prevedere neobișnuită, care îl va menține legat de fostul său club și după plecarea din...

Studiu: Mounjaro ar putea reduce cu 33% riscul de infarct la pacienții cu diabet de tip 2

Un nou studiu realizat în Statele Unite indică faptul că pacienții diagnosticați cu diabet de tip 2 și boli cardiovasculare ar putea avea un...

Ce faci în weekend în București, pe 8-9 august? Calea Victoriei se transformă într-o mare promenadă urbană

Calea Victoriei din București se transformă, în weekendul 8-9 august, într-un spațiu dedicat mișcării, creativității și activităților pentru întreaga familie. Proiectul „Străzi Deschise –...
Ultima oră
Pe aceeași temă