16.6 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăEconomieChina a vândut patru miliarde de măşti, în peste 50 de ţări

China a vândut patru miliarde de măşti, în peste 50 de ţări

În pofida unei scăderi a numărului cazurilor de contaminare pe teritoriul său, Beijingul a încurajat fabricile să-şi crească producţia de echipament medical, în contextul în care celelalte ţări se confruntă cu o penurie. Pandemia covid-19 a ucis peste 65.000 de persoane în lume.

De la 1 martie, China a exportat către peste 50 de ţări 3,86 de miliarde de măşti, 37,5 milioane de haine de protecţie, 16.000 de aparate medicale de respirat şi 2,84 milioane de kituri de detectare a covid-19, a anunţat duminică o reprezentantă a serviciilor vamale, Jin Hai.

În total, aceste exporturi sunt evaluate la 10,2 miliarde de yuani (1,33 miliarde de euro). Unele ţări s-au plâns de calitatea echipamentelor medicale importate din China.

Astfel, Olanda a anunţat la 28 martie că recheamă 600.000 de măşti provenind dintr-o încărcătură din China, pentru că nu corespundeau normelor de calitate – nu se închideau corect pe faţă şi aveau membrane (filtre) care nu funcţionau corect.

China a răspuns că fabricantul a ”anunţat clar că (măştile) nu erau chirurgicale”. Spania a returnat, de asemenea, la sfârşitul lui martie, teste de detectare defectuoase expediate de o companie chineză care nu avea autorizaţiile necesare.

Oficiali chinezi au ripostat unor informaţii de presă cu privire la calitatea unor echipamente medicale chineze, dând asigurări că ”nu reflectă faptele întru totul”.

”Există, în realitate, mai mulţi factori, precum acela că China are norme şi obiceiuri de utilizare diferite faţă de alte ţări, O utilizare neadecvată poate provoca îndoieli cu privire la calitate”, a subliniat un reprezentant al Ministerului chinez al Comerţului, Jiang Fan.

Aceste declaraţii le completează pe cele ale unei purtătoare de cuvânt a Ministerului chinez de externe, Hua Chunying, care a îndemnat săptămâna trecută, în mai multe rânduri, presa occidentală să nu ”politizeze” problema sau să nu o ”exagereze”.

Beijingul şi-a consolidat reglementările cu privire la exportul de echipament medical legat de noul coronavirus, cerând ca produsele să răspundă atât normelor chineze, cât şi celor ale ţărilor destinatare.

China şi-a crescut totodată capacităţile de producţie a testelor de covid-19 la peste patru milioane pe zi, a anunţat directorul Administraţiei Naţionale chineze însărcinate cu echipamente medicale Zhang Qi.

Cele mai citite

Iohannis, premiat de Consiliul Atlantic, în America

Consiliul Atlantic îl va onora în acest an pe preşedintele Klaus Iohannis cu Distinguished International Leadership Award pentru cariera sa remarcabilă, pentru conducerea exemplară...

China denunță sancțiunile SUA împotriva companiilor chineze ce ajută Rusia

China a afirmat că va lua "măsurile necesare" după anunţarea de către Washington a unor noi sancţiuni menite să paralizeze capacităţile militare şi industriale...

Raiffeisen Bank încheie primele luni ale anului cu 390 milioane de lei profit

Raiffeisen Bank a raportat în T1 2024 un profit de aproape 390 milioane lei ca urmare a majorării cheltuielilor operaționale, creșterii costurilor cu personalul,...
Ultima oră
Pe aceeași temă