9.1 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăEconomieCEDO condamnă România și o obligă să plătească despăgubiri de peste...

CEDO condamnă România și o obligă să plătească despăgubiri de peste 15 milioane de euro

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a pronunțat 6 hotărâri împotriva statului român deoarece nu a reușit în 30 de ani să rezolve situația proprietarilor ale căror imobile naționalizate au fost vândute chiriașilor. Acest lucru s-a întâmplat deoarece  România nu a primit despăgubiri pentru proprietățile trecute abuziv în proprietatea statului,  astfel că foștii proprietari s-au adresat instanței de la Strasbourg.

 

 În urmă cu 10 ani statul român se angajase în fața autorităților europene să modifice cadrul legislativ, astfel încât să propună un mecanism eficient de despăgubire a foștilor proprietari, dar  în prezent încă mai sunt zeci de mii de dosare nerezolvate, iar în multe cazuri măsurile compensatorii acordate sunt derizorii.

Prin decizia din 14 martie 2019 Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei, organism care supraveghează punerea în executare a hotărârilor CEDO de către state, i-a solicitat României să adopte măsuri suplimentare legislative și să prezinte, până la 31 mai 2019 situația dosarelor referitoare la despăgubiri pentru imobile naționalizate.

 

  Nici Guvernul PSD și nici Guvernul liberal  nu au luat vreo măsură concretă pentru cazurile semnalate de CEDO, astfel că instanța europeană a fost nevoită să rezolve zeci de dosare.(103 dosare au fost reunite în cele 6 cauze soluționate marți la Strasbourg).

Statul român este astfel obligat să plătească despăgubiri foștilor proprietari la valoarea de piață, în majoritatea cazurilor adăugând și câte 5000 de euro daune morale, plus cheltuielile de judecată ocazionate de introducerea acțiunii la CEDO.

Citiți și:https://romanialibera.ro/dale-cetateanului/boschetarii-merg-la-cedo-pentru-a-reclama-ca-deschiderea-magistralei-5-le-a-distrus-dormitorul-830422

Dacă situația acestor proprietari s-ar fi rezolvat în țară, aceștia ar fi primit despăgubiri într-un cuantum mult mai mic, prin urmare CEDO face dreptate, dar și acolo totul a durat mult prea mult: 15-17 ani de așteptare, unii dintre proprietari au încetat din viață.

Primăria Municipiului București mai are de soluționat  20.842 de notificări. În ritmul de până acum, ar mai trece încă 17 ani până vor fi soluționate. De acolo, dosarul pleacă la Instituția Prefectului care face controlul de legalitate și, fie sesizează instanța, dacă apreciază că nu este corectă dispoziția Primarului General, fie trimite dosarul la ANRP, unde se fac alte verificări. După încă 5 ani de așteptare, (dar nici acest termen nu este respectat), ANRP, prin Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, poate să invalideze dispoziția primarului și fostul proprietar nu mai primește nimic sau poate să stabilească o valoare (de obicei mult diminuată) a despăgubirilor ce vor fi achitate în 5 tranșe anuale. Deci, un total de peste 27 de ani de așteptare pentru cei care încă mai au dosarele la Primăria Municipiului București. Pentru cei care nu vor fi mulțumiți cu sumele stabilite de ANRP, mai trebuie adăugat și timpul pentru o contestație în instanță.

 

Astfel că, văzând și hotărârile de la CEDO de anul acesta, am putea concluziona că ar fi de preferat un dosar acolo, dar nu e chiar așa de simplu, declară avocații Asociației pentru Proprietate Privată care au avut de confruntat atât autoritățile române, cât și instanța de la CEDO și au putut face o comparație.

O hotărâre de condamnare a unui stat de către CEDO  presupune nu doar executarea obligațiilor stabilite față de cei ale căror drepturi au fost încălcate, ci și luarea unor măsuri cu caracter general, inclusiv prin modificarea legislației, pentru ca situații similare să nu se mai repete.

De altfel, Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei, organism care supraveghează punerea în executare a hotărârilor Curții Europene, i-a solicitat României să ia măsurile urgente care se impun și să transmită, până la 31 mai 2019, stadiul soluționării acestor dosare, însă statul român nu a avut nicio reacție în acest sens. Nici modificări legislative nu s-au adus, astfel încât este posibil sa continue seria condamnărilor la CEDO și despăgubirea foștilor proprietari cu valoarea de piață a imobilelor preluate de statul comunist și vândute, în cea mai mare parte chiriașilor în anii `90.

Statul român, în loc să modifice legislația, așa cum i-a cerut în mod imperativ Comitetul de Miniștri, dimpotrivă, a schimbat în sensul restrângerii drepturilor proprietarilor chiar legislația care acorda despăgubiri. Singura măsură din anul acesta de reducere a cheltuielilor luată de guvern, care, la nivel declarativ, apără dreptul de proprietate, a fost să suspende aplicarea unei legi care a fost așteptată de proprietari de mulți ani. Prin OUG nr. 72 din 2020, s-a stabilit ca despăgubirile pe care urmează să le primească proprietarii deposedați abuziv să fie calculate tot potrivit grilei din 2013, deși de atunci prețul bunurilor imobile a crescut foarte mult. De asemeni, potrivit acestei ordonanțe, despăgubirile pentru terenurile care nu au destinația de curți-construcții se reduc cu 50%.

 

Despăgubirile stabilite de CEDO în ședința din 29 septembrie 2020 au fost:

1. Cauza Dimitrie Dan Popescu și alții contra României (25 de dosare) – despăgubiri în total de 2.989.350 euro  

https://hudoc.echr.coe.int/eng#{%22itemid%22:[%22001-204720%22]}

 

2. Cauza Molațiu și alții contra României (21 de dosare) – despăgubiri în total de 3.357.915 euro

https://hudoc.echr.coe.int/eng#{%22itemid%22:[%22001-204721%22]}

3. Cauza Komaromi și alții contra României (24 de dosare) – despăgubiri în total de 4.059.379 euro

https://hudoc.echr.coe.int/eng#{%22languageisocode%22:[%22ENG%22],%22respondent%22:[%22ROU%22],%22documentcollectionid2%22:[%22JUDGMENTS%22],%22itemid%22:[%22001-204718%22]}

4. Cauza Lengauer și alții contra României (23 de dosare) – despăgubiri în total de 3.112.765 euro

https://hudoc.echr.coe.int/eng#{%22languageisocode%22:[%22ENG%22],%22respondent%22:[%22ROU%22],%22documentcollectionid2%22:[%22JUDGMENTS%22],%22itemid%22:[%22001-204681%22]}

5. Cauza Grigorescu și alții contra României (5 dosare) – despăgubiri în total de 1.060.034 euro

https://hudoc.echr.coe.int/eng#{%22itemid%22:[%22001-204719%22]}

 

6. Cauza Buttner și alții contra României (5 dosare) – despăgubiri în total de 964.554 euro

https://hudoc.echr.coe.int/eng#{%22itemid%22:[%22001-205048%22]}

 

Total  15.543.997 euro.

Aceasta este cea mai răsunătoare victorie a proprietarilor deposedați abuziv, anul acesta România fiind condamnată, până acum, la peste 20 de milioane de euro despăgubiri. Amintim, în luna iulie, Cauza Nistor și alții contra României (29 de dosare) obliga statul român să plătească altor proprietari, pentru aceeași situație de drept, încă 5 milioane de euro.

 

Cele mai citite

Antony Blinken va fi primit săptămâna viitoare de președintele Emmanuel Macron

Şeful diplomaţiei americane, Antony Blinken, va merge săptămâna viitoare în Franţa unde se va întâlni cu preşedintele Emmanuel Macron pentru a discuta în special...

PNL l-a demis pe șeful filialei Timiș, Alin Nica, pe motiv că se opune alianței cu PSD

Alin Nica a fost demis din funcția de președinte al filialei PNL Timiș, în urma unei ședințe care s-a desfășurat în ziua de 26...

Tinerii nu mai aleg armata. Perioada de înscriere a fost prelungită anul acesta cu două săptămâni în colegiile militare

Colegiile militare din țară duc lipsă de "viitor". Mai exact, se pare că majoritatea tinerilor nu-și mai doresc să îmbrace uniforma militară. În ultimii...
Ultima oră
Pe aceeași temă