4.5 C
București
vineri, 13 decembrie 2024
AcasăEconomieCât a crescut valoarea sectorului telecom din România

Cât a crescut valoarea sectorului telecom din România

Venitul mediu lunar generat în sectorul telecom s-a majorat cu 2%, până la 69 lei, arată Raportul de date statistice privind piaţa de comunicaţii electronice, publicat joi de Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM).

Exprimată în euro, valoarea pieţei de comunicaţii electronice din România s-a situat la 3,5 miliarde de euro, în 2018.

„Calculat per locuitor, venitul mediu lunar generat în sectorul telecom a fost de 69 lei în 2018, cu 2% mai mare faţă de media din 2017, în timp ce venitul mediu lunar per gospodărie a fost de 179 de lei, în creştere anuală cu 1,3%”, notează sursa citată.

Conform ANCOM, anul trecut, veniturile din piaţa de internet, fix şi mobil, au avut cea mai bună evoluţie, crescând anual cu 12%, până la 4,8 miliarde de lei, în timp ce veniturile din telefonie fixă au scăzut la 1,5 miliarde lei, un declin de 10% faţă de 2017.

În acelaşi timp, veniturile din servicii de retransmisie TV au crescut cu 0,4%, ajungând la 2,1 miliarde de lei, iar cele din telefonie mobilă au scăzut cu 3,4%, fiind în valoare de 6,5 miliarde lei.

„Chiar dacă cele mai însemnate venituri sunt generate, în continuare, de telefonia mobilă, ponderea acestora în totalul veniturilor din reţele şi servicii de comunicaţii electronice scade cu 2 p.p, ajungând la 40%, în timp ce internetul mobil şi fix câştigă tot mai mult teren de la un an la altul, ajungând să deţină o pondere de 30%, valoare în creştere cu 3 p.p faţă de anul 2017”, se menţionează în Raportul arbitrului pieţei telecom.

În funcţie de veniturile obţinute în 2018, liderul pieţei avea o cotă de piaţă de 27%, principalul competitor 24%, următorul competitor 21%, în timp ce restul furnizorilor însumau 28%.

Raportul de date statistice privind piaţa de comunicaţii electronice din România pentru anul trecut este realizat de ANCOM pe baza datelor statistice raportate semestrial de către furnizorii care au obligaţia de a transmite Autorităţii valorile indicatorilor corespunzători categoriilor de servicii conform Deciziei nr. 333/2013.

Cele mai citite

Banca Națională a României lansează o monedă din aur dedicată Tezaurului de la Apahida

Banca Națională a României (BNR) anunță lansarea, începând de luni, a unei monede din aur cu tema "Istoria aurului – Tezaurul de la Apahida",...

Comisia Europeană menține politicile stricte privind emisiile auto, în ciuda presiunilor

Comisia Europeană nu are în vedere modificarea politicilor actuale pentru reducerea emisiilor de carbon ale autoturismelor, a declarat comisarul pentru climă, Wopke Hoekstra, într-o...

ANM anunță prognoza meteo pentru sărbători și începutul anului 2025

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a anunțat cum va evolua vremea în perioada sărbătorilor de iarnă și în primele săptămâni din 2025. Conform estimărilor realizate...
Ultima oră
Pe aceeași temă