13.1 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăEconomieBursa de Valori Bucureşti, creștere importantă la început de săptămână

Bursa de Valori Bucureşti, creștere importantă la început de săptămână

Astfel, BET, care arată evoluţia celor mai lichide 13 acţiuni, a urcat la 8.001 de puncte (0,2%), la 30 de minute de la debutul tranzacţionării. Totodată, indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, creştea cu 0,19%, indicele BET-FI al SIF-urilor înregistra o creştere de 0,24%, iar BET-NG, indicele celor 10 companii din sectorul energetic şi al utilităţilor, era în urcare cu 0,02%.

Indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, s-a apreciat cu 0,23%, în timp ce reperul de randament al fondurilor de investiţii, BET-BK, a urcat cu 0,22%.

Valoarea totală a schimburilor realizate, luni dimineaţă, pe Bursa de Valori Bucureşti a depăşit jumătate de milion de lei, cea mai mare parte fiind realizată cu acţiuni. În acelaşi timp, valorile cele mai mari ale tranzacţiilor au fost realizate cu acţiunile Electrica (367.148 lei), Conpet (31.312 lei) şi Banca Transilvania (29.503 lei).

Acţiunile Electromagnetica, SIF 1 Banat Crişana şi Alro se apreciau cel mai mult, luni dimineaţă, pe piaţa reglementată a Bursei de Valori Bucureşti. Astfel preţul acţiunilor Electromagnetica creştea cu 6,67%, al SIF 1 cu 1,75% şi Alro cu 1,24%.

Cele mai mari deprecieri erau consemnate la Alumil Rom Industry de 0,89%, Electrica de 0,86% şi Transilvania Broker de Asigurare de 0,75%, potrivit Agerpres.

Cele mai citite

Columbia a anunțat că va rupe relațiile diplomatice cu Israelul

Președintele columbian Gustavo Petro a declarat, miercuri, că țara sa va rupe relațiile diplomatice cu Israelul, pe al cărui lider l-a acuzat de „genocid”...

nasturii cămășii au sărit și i s-a văzut tricoul cu “Votați Piedone!”

Ilustrație: Marian Avramescu Premierul românilor autentici, Marcel Ciolacu, nu a putut să nu respecte tradiția autohtonă de 1 Mai Muncitoresc și a savurat mici...

Semifinale Liga Campionilor: Borussia Dortmund a învins-o Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0)

Borussia Dortmund a învins-o pe Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0), miercuri seara, pe teren propriu, în prima manşă a semifinalelor Ligii Campionilor...
Ultima oră
Pe aceeași temă