4.1 C
București
miercuri, 11 decembrie 2024
AcasăEconomieBunătățile de Paște vin tot din import în acest an

Bunătățile de Paște vin tot din import în acest an

Potrivit specialiștilor din industria alimentară, mieii din producția internă vor fi mai mici față de greutatea optimă în acest an, iar livrările către marile magazine nu pot fi constante. Paștele se sărbătorește devreme, iar primăvara a fost rece și capricioasă, ceea ce nu a ajutat la dezvoltarea mieilor. Greutatea optimă de tăiere pentru miei este de 10-12 kg, însă în prezent aceștia nu depășesc decât în cazuri excepționale 8-10 kg.

Deși ministrul Agriculturii, Petre Daea, dă asigurări că piața va fi saturată cu miei din producția internă, lucrurile nu stau chiar așa. România nu are destule puncte de abatorizare pentru oi, iar supermarketurile au nevoie, în această perioadă, de cantități constante de carne de miel. Acesta e principalul motiv pentru care se apelează la importuri. „Este greu să vii să iei mieii de la producători, să-i duci la abator, să-i refrigerezi și apoi să-i transporți către supermarketuri. Dacă s-ar întâmpla așa, prețurile ar crește la peste 30 lei/kg. În mod cert, și în acest an, consumatorii vor merge să-și cumpere mieii din hale sau din târgurile de animale autorizate, care dispun de 1-2 puncte de tăiere și de medic veterinar. În cazul acesta, prețurile n-ar trebui să depășească 25-26 lei/kg”, a declarat pentru RL Dragoș Frumosu, președintele Federației Sindicatelor din Industria Alimentară (FSLI).

România consumă, în perioada Paștelui, circa un milion de miei. Deși efectivul de miei este de șapte ori mai mare, cererea scade foarte mult după sărbători, astfel că restul animalelor pleacă la export, în special în țările arabe.   

Directorul general al Autorității Naționale pentru protecția Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, avertizează populația să nu cumpere carne de miel dacă aceasta nu e pusă la vânzare în locurile special amenajate, dotate şi autorizate și dacă aceasta nu are ştampilă de control sanitar-veterinar, notează News.ro. Astfel, consumatorii nu trebuie să cadă în capcana prețurilor mai mici pe care le percep persoane care vor să vândă carnea din portbagajul mașinii sau din alte locuri neautorizate. În caz contrar, ei riscă să se aleagă cu un produs neconform sau chiar nesigur pentru sănătate. ANPC precizează că mielul tăiat trebuie să prezinte la suprafaţă o peliculă uscată, de culoare roz, carnea să fie fermă şi elastică, atât la suprafaţă, cât şi în secţiune iar mirosul trebuie să fie caracteristic unui produs proaspăt. “Ca o măsură de prevedere suplimentară este bine să observaţi la mielul cumpărat copita şi dentiţia specifice ierbivorelor (la dentiţie se va urmări în special lipsa caninilor)”, atrage atenția ANPC.

Criza ouălor, o „șarlatanie“

Dacă mielul ar putea costa ceva mai scump în preajma sărbătorilor pascale, în funcție de proveniență și de calitate, prețul ouălor ar trebui să scadă puțin, spune Dragoș Frumosu: „Avem suficiente ouă din producția internă care să acopere cererea mai mare din această perioadă, pentru că în țară sunt multe ferme avicole, mari și moderne“. Potrivit președintelui FSLI, așa-zisa criză a ouălor din această iarnă, când prețul acestui produs s-a dublat, a fost o pură „șarlatanie“ a marilor retaileri. „Îmi asum ceea ce spun. Creșterea prețului la ouă de la 45-50 de bani la 1-1,20 lei a  fost o șarlatanie. S-a zvonit la acel moment că se importase o cantitate uriașă de ouă din Polonia. Și pentru ca supermarketurile să poată vinde acele ouă, dar și pe cele din producția internă la prețul dorit de ele, s-a inventat o criză a ouălor. Ca urmare, prețurile s-au dublat peste noapte. Desigur, venea iarna și prețurile ar fi trebuit să crească puțin, poate cu 10-15 bani pe bucată, dar nu să se dubleze“, a subliniat Dragoș Frumosu. El a adăugat că acea justificare oferită de retaileri, potrivit căreia găinile ouătoare din fermele din Ungaria, Germania și Austria s-au îmbolnăvit și au murit, nu a fost reală, întrucât piața era invadată de ouă. Iar dacă molima ar fi fost reală, ar fi fost criză de ouă.

Trufandalele, tot de-afară

Vremea rea a afectat și activitatea din sere și solarii, astfel că legumele de primăvară vor fi asigurate, în continuare, tot din import. Deși mulți deținători de solarii s-au înscris în Programul Tomata, pentru care primesc subvenții anuale de 3.000 de euro, puțini au modernizat solariile. Multe dintre acestea s-au prăbușit din cauza zăpezii sau nu dispun de sisteme de încălzire, astfel că producția de roșii va fi mai mică și mai târzie. Potrivit ministrului Agriculturii, Petre Daea, fermierii care au înregistrat pierderi în sere și solarii din cauza vremii nu vor fi despăgubiți de stat.   

AVERTISMENT

Nu cumpărați vin fără bon fiscal!

Prețul vinului va fi mai mare decât anul trecut de Paște, întrucât producția de struguri din vestul Europei a fost mai mică, iar cererea pentru strugurii românești a fost mare, în special de pe piața vecină, Bulgaria. Președintele Patronatului Viei și Vinului, Ovidiu Gheorghe, atrage atenția că doar vinurile pentru care se oferă bon fiscal sunt sigure pentru consum. Cu alte cuvinte, nimeni nu trebuie să cumpere de la tarabe sau din surse nesigure, întrucât acele vinuri nu întrunesc condițiile de siguranță alimentară. 

CLASAMENT

România, pe locul trei în UE la producția de ovine 

România a devenit al treilea producător european de ovine, cu aproximativ 9,8 milioane de oi în  2017, arată datele publicate ieri de Eurostat. Pe primele locuri în clasamentul european se află    Marea Britanie, cu 24,5 milioane de capete şi Spania, cu 15,9 milioane. 

Cele mai citite

Acciza la carburanți crește din ianuarie 2025: prețul benzinei și motorinei va urca cu până la 17 bani/litru

Proiectul prevede prelungirea ajutorului de stat de 20 de bani pe litru pentru motorina achiziționată, până la 30 iulie 2025 De la 1 ianuarie 2025,...

Acciza la carburanți crește din ianuarie 2025: prețul benzinei și motorinei va urca cu până la 17 bani/litru

Proiectul prevede prelungirea ajutorului de stat de 20 de bani pe litru pentru motorina achiziționată, până la 30 iulie 2025 De la 1 ianuarie 2025,...

Alegerile din România au șocat un profesor român de la celebra universitate Oxford

Corneliu Bjola, profesor de Studii Diplomatice la Universitatea Oxford, spune că rezultatele primului tur al alegerilor au fost un şoc şi că a fost...
Ultima oră
Pe aceeași temă