11.3 C
București
miercuri, 16 octombrie 2024
AcasăEconomieAcțiunile la purtător, eliminate din legislație

Acțiunile la purtător, eliminate din legislație

„Suntem o ţară pionier din Europa, care am asanat din circuit aceste acţiuni la purtător. Imediat ce legea intră în vigoare ele se vor converti în acţiuni nominale”, a spus miercuri Radu Canţăr, agent guvernamental pentru Curtea de Justiţie a UE, la o întâlnire cu presa.
La rândul său, preşedintele Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor, Daniel Staicu, a subliniat că, după intrarea în vigoare a legii, va exista un termen de graţie pentru ca toate aceste societăţi emitente de acţiuni la purtător să se „transforme”. „În proiectul de lege, unde Ministerul Justiţiei s-a implicat foarte mult, au fost modificate două acte normative foarte importante: OG 26/2000 privind asociaţiile şi fundaţiile şi Legea 31/1990 a societăţilor comerciale. Aceste modificări au fost făcute tocmai în ideea de a aplica directiva. Cred că suntem pionieri, deoarece colegii de la Justiţie au propus eliminarea acţiunilor la purtător din legislaţie. După intrarea în vigoare a legii, o să existe un termen de graţie în care toate astfel de societăţi vor fi nevoite să se transforme. Este ca urmare a transpunerii directivei (a patra directivă privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor sau finanţării terorismului) şi a unuia dintre elementele de bază pe care le aduce ca noutate directiva, şi anume registrul beneficiarilor reali”, a explicat Staicu.
Nota de fundamentare a proiectului subliniază că, în considerarea numărului redus de societăţi emitente de acţiuni la purtător înregistrate în România (deci a impactului relativ mic asupra mediului de afaceri) şi, având în vedere soluţiile pentru care au optat şi celelalte state membre (spre exemplu, Austria, Belgia, Cehia, Croaţia, Danemarca, Finlanda, Franţa, Italia, Letonia, Portugalia, Slovacia, Spania) în transpunerea acestei directive, se propune eliminarea posibilităţii societăţilor pe acţiuni de a
emite acţiuni la purtător şi acordarea unui termen rezonabil (de 18 luni) de efectuare a conversiei acţiunilor la purtător în acţiuni nominative în cazul societăţilor pe acţiuni deja înmatriculate în registrul comerţului. „În acest scop, prin proiect se propune amendarea corelată a tuturor prevederilor Legii societăţilor nr. 31/1990 care fac referire la conceptul de acţiune la purtător şi se instituie sancţiunea dizolvării judiciare în cazul în care nu se realizează conversia acţiunilor la purtător aflate actualmente în circuitul economic”, se menţionează în Nota de fundamentare. 

Cele mai citite

Ciolacu nu-l „iartă” pe Ciucă: Pentru prima dată îmi este şi jenă să vă răspund

Preşedintele PSD, premierul Marcel Ciolacu, i-a răspuns marţi seara liderului liberalilor, Nicolae Ciucă, după ce acesta din urmă i-a solicitat prim-ministrului "să explice de...

Ciolacu nu-l „iartă” pe Ciucă: Pentru prima dată îmi este şi jenă să vă răspund

Preşedintele PSD, premierul Marcel Ciolacu, i-a răspuns marţi seara liderului liberalilor, Nicolae Ciucă, după ce acesta din urmă i-a solicitat prim-ministrului "să explice de...

România învinge Lituania cu 2-1 și are 4 victorii din 4 meciuri în Liga Națiunilor

Naţionala de fotbal a României a învins greu echipa Lituaniei, cu scorul de 2-1 (1-1), marţi seara, pe Stadionul Dariaus ir Gireno din Kaunas,...
Ultima oră
Pe aceeași temă