Pistele semaforizate pentru enoriaşi vor fi alocate circulaţiei în poziţie smerită, pe două sensuri, cu câte 3 benzi pe fiecare direcţie de deplasare, obligatoriu cu bărbaţii înaintea femeilor, pentru a nu permite priviri necuviincioase aruncate pe sub fustele credincioaselor.
Semnalizarea schimbărilor de direcţie se va face prin ridicarea în lateral a braţelor, claxoanele fiind complet interzise şi urmând a fi înlocuite cu formula ”Doamne, ajută! Hai, bagă mare, până nu ne prinde pe aici Postul Crăciunului!”.
La fel de interzis va fi şi marche arrière-ul cu furoul în mustaţa vecinei din spate, enoriaşele care au greşit sensul de mers fiind obligate să iasă din convoi şi să ia tramvaiul înapoi, preţ de cinci staţii, până la punctul de reintrare în circuit. În intersecţiile de afluenţă maximă, semafoarele vor fi ajutate de câte un slujitor B.O.R, preot, diacon, monah sau monaheu, aceştia având autoritatea de a sancţiona contravenienţii cu încasarea în avans a contribuţiei bisericeşti anuale ori de a-i pedepsi cu canoane şi chiar de a-i afurisi, în funcţie de gravitatea abaterilor.
Citește întreg articolul în Academia Cațavencu!