11 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăCulturăThe Daily Telegraph consideră „absurdă” despăgubirea lui Geoffrey Rush

The Daily Telegraph consideră „absurdă” despăgubirea lui Geoffrey Rush

Rush, în vârstă de 68 de ani, a dat în judeată NationWide News şi pe jurnalistul Jonathon Moran după ce au publicat un articol, în 2017, în care îi erau aduse acuzaţii de comportament neadecvat şi hărţuire sexuală în timpul stagiunii 2015 – 2016 la Sydney Theatre Company.

Mai târziu, a fost dezvăluit că femeia care a făcut acuzaţiile este actriţa Eryn Jean Norvill.

La începutul acestui an, judecătorul Michael Wigney a hotărât că Geoffrey Rush a fost defăimat şi a decis să îi fie plătite daune în valoare de 850.000 de dolari, la care a adaugat suma de 1,98 milioane de dolari pentru pierderile economice suferite din cauza scandalului.

Publicaţia a făcut apel, susţinând că suma este „excesivă şi absurdă”, şi a cerut ca acest caz să fie judecat de alt magistrat.

Luni dimineaţă, avocatul ziarului, Tom Blackburn, a spus în faţa curţii că mai multe chestiuni au dus la concluzia că a existat o favorizare. Câteva ore mai târziu, el a cerut o suspendare de zece minute şi a revenit spunând că retrage acuzaţia de părtinire. 

După retragerea acuzaţiei, avocatul lui Rush, Bret Walker, a spus că venise pregătit să confrunte „acea gravă acuzaţie”, pe care a drescris-o drept „o pată” asupra judecătorului şi a caracterului convingător al reabilitării clientului său.

Marţi va fi decis de curte dacă acuzaţiile vor fi eliminate oficial din dosar.

Geoffrey Rush s-a prezentat la audiere împreună cu soţia lui, Jane Menelaus, iar jurnalistul Jonathon Moran a fost, de asemenea, prezent.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă